„Speranţa vine din eliminarea opţiunii de a bălti în continuare. Ori ne va fi foarte rău, ori avem şansa să ne fie simţitor mai bine, pe termen lung“.
Actuala criză economică mondială pune România faţă în faţă cu o oportunitate cu adevărat istorică.
Deşi poate fi o conjunctură de care să ne temem, situaţia curentă a lumii oferă şi motive de optimism. Întrebarea-cheie este în ce măsură va fi România în stare să fructifice şansa pe care i-o oferă acum istoria.
Pentru a înţelege de ce lucrurile scrise mai sus nu sunt o glumă proastă, e necesară mai întâi o privire înapoi. Chinuita tranziţie a României a avut loc, în mare parte, într-un climat internaţional relativ benign şi îngăduitor. Acest lucru ne-a permis băltirea într-o perpetuă stare de confortabilă mediocritate, greşelile comise nu au fost aspru pedepsite, iar personaje sinistre ca Ion Iliescu şi-au putut revendica succese închipuite din faptul că au ferit ţara de crize care, în retrospectivă, ar fi fost destul de blânde.
Adevărul incomod este că nici cele mai grele momente prin care a trecut România în ultimii 19 ani nu se apropie de gravitatea ultimelor luni şi a perioadei imediat următoare. Dacă traseul din 1989 încoace a fost un lung exerciţiu de mers pe sârmă, se poate spune că am avut sub noi o plasă de siguranţă destul de solidă, iar sârma nu era prea sus. Severitatea conjuncturii economice globale actuale schimbă radical această dinamică. În cazul în care ea există, plasa de siguranţă este deja suprasolicitată de alţi acrobaţi mai ghinionişti ca noi, în timp ce sârma pe care îi este dat României să meargă este amplasată mult mai sus în bolta circului.
În termeni concreţi, România confruntă o criză în care accesul la capital este din ce în ce mai greu cu un deficit bugetar scăpat de sub control şi un deficit comercial foarte mare, rezultatul u
