Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cursuri de informatică la 76 de ani

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 22 octombrie 2008 ·

A vrut să vadă dacă mai poate învăţa şi a reuşit ca la 76 de ani să navigheze pe internet. Şi-a împlinit visul de a avea un calculator. Ion Cârnu din Târgu Jiu a demonstrat că, dacă vrei, poţi.GORJ. În ciuda faptului că are 76 de ani, Ion Cârnu din Târgu Jiu a învăţat să lucreze cu un calculator şi să navigheze pe internet. Din cauză că nu ştia să folosească un calculator, Ion Cârnu a fost nevoit să înveţe la această vârstă lucruri noi. A început să se intereseze de ofertele din Târgu Jiu pentru cursuri de calculatoare şi a ales Centrul de Calcul. S-a înscris la un modul, unde a fost coleg cu persoane de vârsta nepotului său. „Am încercat eu acasă, dar nu mă descurcam. Am venit la cursurile de informatică de la Centrul de Calcul. Aici, după explicaţiile de la curs, îmi este foarte uşor să lucrez cu calculatorul. Laptopul meu de acasă mi se pare puţin mai complicat, dar o să mă descurc. Am terminat primul modul. Din păcate, nu pot să mai vin. Am probleme cu inima“, a explicat Ion Cârnu.

„Mă pasionează internetul“

Ion Cârnu spune că vrea ca în fiecare dimineaţă, după ce se trezeşte, să citească presa pe internet. „Eu am fost un pic diferit. În tinereţe îmi plăcea să citesc foarte mult, să mă scufund în lumea cărţilor. În copilărie, făceam aparate radio cu galene pentru mine şi prietenii mei. Acum mă pasionează internetul. De ce? Lumea virtuală este nemărginită. Sunt multe lucruri pe care vreau să le revăd, care erau pe vremea mea, şi acum pot să am din nou tangenţă cu ele cu ajutorul calculatorului. De exemplu, vreau să ascult muzica de pe timpul nostru, să revăd un film cu actorii preferaţi. Dar cel mai mult îmi doresc ca, în fiecare dimineaţă, să fac revista presei pe internet. Îmi place foarte mult asta. Apoi să văd noile modele de automobile“, a spus Ion Cârnu.

A vrut să vadă dacă mai poate învăţa şi a reuşit ca la 76 de ani să navigheze pe int

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Petrecem Revelionul de peste 300 de ani. Cum a început totul și de ce ne punem dorințe în Noaptea de Anul Nou

HotNews acum 4 ore
Acum peste 160 de ani, în dimineața zilei de 1 ianuarie românii se duceau la biserică, apoi se trăgea mult în aer cu puștile și pistoalele, de bucurie. Lumea se așeza apoi la masă și se amuza citind răvașele din plăcintă. Cum s-a născut, în Franța,

Călin Georgescu, după ce contestația sa împotriva anulării alegerilor a fost respinsă: „Magistrații au cedat în fața falsei puteri politice care le-a corupt judecata”

HotNews acum 6 ore
Fostul candidat în alegerile prezidențiale Călin Georgescu acuză că „justiția a fost din nou îngenunchiată”, iar „poporul a fost condamnat să accepte corupția și nedreptatea ca o stare de fapt”, după ce Curtea de Apel București a respins contestația

HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani!

HotNews acum 3 ore
HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani! Vă mulțumim că ne-ați fost alături și că ne urmăriți!

Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti

Libertatea acum 7 ore
Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti, a anunţat, marţi, clubul ploieştean. Fostul mare internaţional preia, astfel, conducerea tehnică a „lupilor”, semnând, cu FC Petrolul Ploieşti, un contract ce se va întinde până la finalul

Profesorul Cristian Păun, replică pentru Adrian Câciu: Un incompetent! Optimist, dar incompetent! Aşa sunt ăştia mereu, optimişti... Stai ascuns, nu te mai arăta o perioadă

News.ro acum 5 ore
Cristian Păun, profesor la ASE, are o replică tăioasă pentru fostul ministru al Finanţelor Adrian Câciu, după ce acesta a vorbit despre ”falşi profeţi ai crizei”, făcând referire şi la Păun. ”La sfârşitul anului trecut, am fost printre puţinii care

Discurs amenințător al lui Xi Jinping de Anul Nou. "Nimeni nu poate opri reunificarea Chinei cu Taiwanul"

Ziare.com acum 7 ore
În discursul său de Anul Nou, preşedintele Xi Jinping a declarat marţi, 31 decembrie, că nimeni nu poate opri "reunificarea" Chinei cu Taiwanul, adresând astfel un avertisment clar către ceea ce Beijing percepe drept forţă pro-independenţă în interi

Examenul și lucrarea de licență devin obligatorii din anul universitar 2025-2026. Ce prevede ordinul de ministru

Ziare.com acum 6 ore
Examenul de licență, lucrarea de licență și alte evaluări de la finalul studiilor universitare vor trebui susținute obligatoriu "în pereche" începând cu anul universitar 2025-2026, conform unui ordin de ministru publicat marți, 31 decembrie, în Moni

Accident la Brateiu. O mașină a intrat într-un parapet

Tribuna acum 3 ore
Un bărbat de 39 de ani a fost rănit marți seară într-un accident rutier produs pe DN 14, în localitatea Brateiu. A fost nevoie de ajutorul echipajului de la descarcerare pentru ca bărbatul să fie scos din autoturism. “În timp ce conducea un autoturi

Sebastian Burduja, mesaj în versuri de Anul Nou: Să avem gaze cât cuprinde, asta doar de noi depinde

Mediafax acum 10 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a transmis marţi, pe Facebook, o serie de urări la final de an, în versuri. „Să avem gaze cât cuprinde, asta doar de noi depinde / Şi cărbune berechet, ne ajută Mircea Fechet”, a spus politicianul în mesajul vi

AUR contestă „Ordonanţa Trenuleţ” şi solicită intervenţia Avocatului Poporului

Mediafax acum 11 ore
AUR consideră că această ordonanţă de urgenţă este neconstituţională şi are un impact negativ asupra economiei şi mediului de afaceri din România. „Guvernul demonstrează încă o dată nefuncţionalitatea administraţiei pe care o conduce. Această măsură

Vremea

București
acum

mie.

0°/9°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/6°
Iasi
acum

mie.

2°/10°
joi

3°/11°
vin.

1°/10°
sâm.

-1°/2°
Constanta
acum

mie.

0°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/5°
joi

0°/5°
vin.

-2°/4°
sâm.

-2°/1°
Timisoara
acum

-2°
mie.

-2°/7°
joi

1°/8°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/3°