Rata dobanzii la imprumuturile acordate in euro pe piata interbancara europeana, cu scadenta la trei luni, a scazut marti sub pragul de 5%, pentru prima data de la jumatatea lunii septembrie, ca urmare a schimbarilor adoptate de BCE la nivelul politicii monetare si al conditiilor de creditare.
Indicatorul EURIBOR pentru creditele acordate pentru trei luni a scazut de la 5% luni la 4,968% marti. Rata EURIBOR pentru creditele negarantate acordate pe piata interbancara europeana, cu scadenta la trei luni, este privita ca un nivel de referinta pentru creditele comerciale acordate pe termen scurt.
Dobanda de referinta a depasit, la 19 septembrie, nivelul de 5%, pentru prima data in aproape opt ani. De asemenea, ratele dobanzilor acordate pe piata interbancara europeana pentru o saptamana si sase luni s-au redus marti. Dobanda pentru imprumuturile pentru o saptamana se compara cu nivelul ratei operatiunilor de refinantare realizate de Banca Centrala Europeana (BCE), pentru a furniza informatii despre conditiile pentru creditele pe termen foarte scurt.
EURIBOR pentru o saptamana a scazut de la 3,974% in prima zi a saptamanii la 3,925% marti, in timp ce rata pentru creditele la sase luni a coborat de la 5,063% la 5,03%. Este pentru prima data incepand din luna ianuarie cand ratele dobanzii pe piata interbancara scad atat de puternic, evolutia avand loc dupa ce BCE a eliminat limitele impuse la valoarea fondurilor care pot fi imprumutate de bancile europene si a redus dobanda de politica monetara cu 0,5 puncte procentuale, la 3,75%.
Rata dobanzii s-a mentinut la un nivel ridicat de la declansarea crizei subprime din SUA, in august 2007, dar prabusirea Lehman Brothers, preluarile grupurilor bancare Merrill Lynch si HBOS si salvarea asiguratorului AIG de catre Fed au declansat noi tensiuni pe pietele interbancare.
Criza financiara internationala a