Nu e vorba de Mărăşeşti în 1917, ci de bursa anului 2008, 2009 şi cine ştie, mai departe... Investitorii şi, mult mai puţin, traderii cu orizontul de timp scurt sunt măcelăriţi fără discriminare: fonduri de pensii şi investiţii, miliardari, pensionari, miniştri, regi şi şeici, studenţi, hedge funds. Miliardele de dolari devin nesemnificative; zilnic se vehiculează trilioane de dolari care se pierd sau se alocă pachetelor de resuscitare a băncilor şi economiilor naţionale
Nu e vorba de Mărăşeşti în 1917, ci de bursa anului 2008, 2009 şi cine ştie, mai departe... Investitorii şi, mult mai puţin, traderii cu orizontul de timp scurt sunt măcelăriţi fără discriminare: fonduri de pensii şi investiţii, miliardari, pensionari, miniştri, regi şi şeici, studenţi, hedge funds. Miliardele de dolari devin nesemnificative; zilnic se vehiculează trilioane de dolari care se pierd sau se alocă pachetelor de resuscitare a băncilor şi economiilor naţionale. Cu cåt mai mult avånt, cu atåt mai cråncenă încăpăţånarea pieţelor care-şi văd de trendul lor. Lumea se întreabă, şi pe bună dreptate, de ce piaţa nu ascultă de aceste măsuri puse la punct de oameni educaţi, cu experienţă şi cu influenţă. Răspunsul este simplu dacă ai mai trecut prin crize bursiere: pieţele urmează cicluri, şi fiecare ciclu, mai lung sau mai scurt, trebuie încheiat. Măsurile luate nu vor elimina ciclurile, ci doar vor reduce din amplitudine şi din perioadă. Ceea ce se derulează sub privirile noastre este un proces de „damage control“, încercări de a reduce efectele negative de moment şi viitoare.
Ca peste tot, au reapărut „majoretele“ care spun că ne aflăm la un minim al pieţelor şi de aici încolo nu mai există decåt un singur drum: în sus. Oricåt de simpatice ar fi ele, ideea de minim în piaţă cade din mai multe motive: (1) scăderea bursieră a fost atåt de virulentă, încåt urmează o consolidare lun