Oricît ar părea de ciudat pentru oricine o vede pe Bette Davis în “Balenele din august”, film din 1987 semnat Lindsay Anderson, rolul de aici nu avea să fie ultimul din prodigioasa ei Oricît ar părea de ciudat pentru oricine o vede pe Bette Davis în “Balenele din august”, film din 1987 semnat Lindsay Anderson, rolul de aici nu avea să fie ultimul din prodigioasa ei carieră: doi ani mai tîrziu avea să apară într-o prostioară cu alură de telefilm, “Wicked Stepmother”, unde juca o vrăjitoare care, cînd nu se transformă într-o pisică neagră, fumează nonstop. Dar e ultimul rol al lui Lillian Gish, care avea 93 de ani cînd s-a turnat filmul şi care a murit aproape centenară.

Gish fusese descoperită în 1912 de D.W Griffith, jucînd apoi în toate filmele acestuia – printre care cele două capodopere: “Naşterea unei naţiuni” şi “Intoleranţă”. Însă invenţia sonorului avea s-o treacă în şomaj pe actriţa cu aparenţă fragilă şi structură de stîncă, anii `30 fiindu-i cu precădere săraci în filme.

Sporadic, a continuat să joace – în special în seriale de televiziune – pînă cînd, în 1955, Charles Laughton i-a oferit un rol de aur în antologicul “Noaptea vînătorului”. În 1978, o apariţie episodică în ferocele “A Wed-ding” al lui Robert Altman o-nfăţişa în chip de madonă a matriarhatului şi de sfîntă a senectuţii murind senină în toiul pregătirilor/dezastrelor de nuntă, cu părul alb desfăcut pe pernă ca o aureolă...

Şi iat-o, nouă ani mai tîrziu, revenind în filmul lui Anderson: ea este Sarah, sora mai mare a irascibilei Libby (Davis, desigur) şi călăuză înţeleaptă a acesteia în noaptea dinaintea nopţii finale (Libby este oarbă).

Anderson (care-şi făcuse mîna în Anglia, fiind unul dintre reprezentanţii majori ai valului de “tineri furioşi”) era – la 64 de ani – la primul său film în SUA; avea să fie şi ultimul. Lăudat de critică, “