Turkish Van este o rasă de pisici care a apărut în zona muntoasă din estul Turciei, în apropierea Lacului Van, de la care vine şi numele acestei rase. La început, aceste feline au purtat numele de pisici turceşti, dar în 1979, în Statele Unite ale Americii, a fost schimbat în Turkish Van. Rasa era confundată deseori cu Angora turcească, dar ulterior diferenţa a fost evidenţiată prin faptul că aceste pisici adoră să înoate. Legenda spune că Noe, faimosul arhitect al arcei şi marele iubitor de animale, a întâmpinat mari dificultăţi în a menţine calmul pasagerilor săi, pe măsură ce vasul lor se apropia de muntele Ararat, localizat într-o zonă îndepărtată din estul Turciei, lângă Marea Caspică. După mai multe luni la bordul navei de lemn, plină de animale, „pasagerii“ erau nerăbdători să coboare. Două pisici, ceva mai isteţe şi cu ceva mai multă voinţă decât celelalte animale, au reuşit să înşele vigilenţa lui Noe şi au sărit în apă pentru a înota spre uscat. Apoi, pe măsură ce apele s-au retras, pisicile şi-au croit drum pe pantele muntelui Ararat şi au găsit calea către vechile aşezări Van. Pisicile au fost binecuvântate de Alah şi o pată roşcată a apărut pe părul de pe fruntea lor, pentru a marca locul în care le-a atins Alah. Această legendă oferă o explicaţie pentru predilecţia pisicilor Turkish Van pentru înot. Totuşi, ipoteza cea mai plauzibilă este că aceste pisici încercau, pur şi simplu, să se răcorească. Regiunea turcă în care îşi au originea este recunoscută pentru căldura sufocantă, cu temperaturi atingând cu uşurinţă 40 de grade Celsius, astfel că e posibil ca pisicile să fi învăţat să înoate pentru a putea supravieţui după-amiezelor toride. Aceasta ar fi o explicaţie şi pentru blana unică a felinelor Van, lipsită de strat inferior şi care are o textură ca de caşmir, ce o face impermeabilă. Majoritatea pisicilor domestice nu suportă să se ude, poate pent