Marko Bela doreste copii romani care sa invete maghiara. Motivul este cat se poate de simplu: da, inca mai exista – reduse, ce e drept – zone ale Romaniei unde maghiara ramane, deocamdata, limba cea mai vorbita. Liderul UDMR este gata chiar sa ceara sonor ca acest lucru sa fie consfintit printr-o lege. Pe moment, insa, simpla lui afirmatie a starnit un val de reactii usor situabile in valul de remarce in care se specializase atat de bine Vadim Tudor. Sau Gheorghe Funar. si, de ce nu, chiar Valeriu Tabara, la o adica.
In anul 2008, cand, practic, maghiara se vorbeste majoritar in numai vreo doua judete ale Romaniei, simplul gand ca micii romani din regiune ar trebui sa invete maghiara ii scoate din minti pe o multime de cetateni majoritari. In felul lor, ei sunt sinceri. Ii lucreaza launtric tragerea pe roata a lui Horia, executiile de tarani de la 1848, nebunia melancolica a lui Avram Iancu, excesele in vremea celui de-al doilea razboi mondial. Cand asta inveti in scoala, chiar si chiulau sa fi fost sau corigent la istorie, tot te contaminezi de cliseistica de rigoare, iar dupa o vreme, infierbantat de bere sau confundand patriotismul cu dorinta de razbunare si pedeapsa simbolica, bombani si ameninti cu pumnul.
S-ar fi putut crede ca o asemenea interpretare a trecutului tinea mai cu seama de zgandaririle la care se pretau partidele nationaliste. E, totusi, anul 2008, maghiarii sunt de destul timp parte a oricarui guvern al Romaniei, cativa ministri de-ai lor si-au dat masura si in bine, si in rau, fiind deopotriva si ai nostri si actionand – ba din pacate, ba din fericire – chiar ca si ai nostri... Asa incat era oarecum de asteptat ca lumea, obosita de politicianism si confuzie indusa de sus, sa dea din mana a lehamite sau sa ridice din umeri, in caz de dezacord. In loc de asa ceva, voci foarte decise au infierat cu asprime ideea lui Marko,
