- Politic - nr. 197 / 23 Octombrie, 2008 Consiliul National Secuiesc (CNS), grupare civica ce reprezinta cativa maghiari refuzati de UDMR sau PCM, nu a gasit sustinere pe la cele 35 de primarii din judetul Mures, carora le-a solicitat acum o luna sa-i sprijine la organizarea unui referendum local, in data de 30 noiembrie 2008, ziua alegerilor parlamentare, pentru infiintarea regiunii autonome a "Tinutului Secuiesc". La vremea respectiva, initiativa CNS a starnit reactii negative, atat din partea partidelor romanesti, cat si a celor maghiare, evident din motive diferite. Pentru romani, propunerea CNS reprezinta un atentat la bunul-simt al cetateanului, prin sfidarea unor valori fundamentale ale poporului roman: unitatea si indivizibilitatea statului, castigate cu greu de natiunea romana. Intoarcerea la forme de organizare medievale ale statului roman este o solutie inacceptabila pentru oricare dintre partidele romanesti. Unitatea in diversitate, solutia pentru care Romania a optat odata cu integrarea ei in Uniunea Europeana, este una definitiva si irevocabila. Initiativa lor a fost sortita esecului inca de la inceput, mai ales datorita opozitiei UDMR. Atat Marko Bela, cat si Frunda György, prin declaratiile lor publice, le-au transmis un semnal discret consilierilor UDMR, sa nu voteze o astfel de propunere, iar cum ordinea si disciplina din UDMR e pastrata ca pe timpul PCR-ului, reprezentantii sai s-au conformat. Calculul lui Marko a fost simplu: "Tinutul Secuiesc", fiind o tema ce revine obsesiv in discursul politicienilor maghiari in timpul campaniei electorale, nu putea fi confiscata de opozantii de la PCM si CNS in ziua alegerilor, prin organizarea unui referendum, care ar fi creat confuzie printre votantii de serviciu ai UDMR. Mai ales ca, pentru prima data, Marko Bela a intrat in panica evidenta, deoarece are un contracandidat pentru locul din Senat: pe Ki