Dragă Vanina Vignal, prima carte de vizită, cu care cred că-i nimerit să fii prezentată cititorilor noştri, este aceea de îndrăgostită de România. Am aflat asta la Sibiu, la ediţia din 2007 a ASTRA FilmFest, unde prezentai filmul Stella. Cum s-a întîmplat şi cum de durează această dragoste? De ce iubeşti pe cineva?! E o bună întrebare, dar nu-i uşor să spui de ce iubeşti pe cineva. Sincer, eu n-am prea ştiut niciodată. Sigur, vom putea detalia lucrurile, dar important e, finalmente, că iubeşti. Sînt şi lucruri foarte personale, pe care cred că nu le pot spune acum, însă e un fapt că vin aici de 18 ani, că povestea dintre mine şi România a început încă mai demult. A început, de fapt, în Franţa, unde am cunoscut o româncă în exil, care m-a făcut să întîlnesc multe persoane din diaspora românească. Nu-mi puteam însă imagina atunci, în timpul ceauşismului, c-aş putea veni vreodată în România, n-am avut niciodată acest proiect. Printre persoanele pe care le-am cunoscut la Paris era şi autorul de piese de teatru Georges Astalos, care a scris un rol pentru mine într-o piesă despre care spunea mereu că, dacă într-o zi va fi pusă în scenă, eu voi juca rolul scris de el. Nu prea-l credeam, îmi ziceam că sînt doar cuvinte frumoase. Dar a venit Revoluţia, iar el mi-a zis, la un moment dat, că piesa se va monta în România şi m-a întrebat dacă sînt în continuare de acord să joc rolul. Am ezitat timp de o zi – nu mai mult. Mi-am zis că, orice s-ar întîmpla, chiar dacă experienţa va fi o nereuşită artistică, experienţa umană va fi unică. O experienţă umană unică Şi aşa, la începutul lui 1991, am aterizat la Iaşi, la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri“, unde am jucat în piesa Robespierre, vorbită, bineînţeles, în limba română, eu interpretînd însă în franţuzeşte rolul unei tinere fete din timpul Revoluţiei Franceze din 1789, cînd se petrece acţiunea piesei lui Georges Astalos