Scriitorul Radu Aldulescu este unul dintre cei mai valorosi reprezentanti actuali ai literaturii romane. Aceasta este parerea criticilor, dar si a zecilor de mii de cititori care au degustat cartile sale. Nu am spus "s-au bucurat" in mod intentionat, pentru ca lumea in care isi plaseaza Radu Aldulescu personajele este una promiscua, in care nu-ti face placere sa intri dar care te stirneste, te pune pe ginduri, te provoaca. Asa cum in acesti primi ani ai secolului XXI teatrul social a luat amploare in intreaga lume civilizata, asa si romanele sociale au din ce in ce mai multa cautare, iar cele ale lui Radu Aldulescu in mod special, pentru ca sint bine scrise, practic nu le poti lasa din mina, dupa cum marturisesc specialistii. In urma cu citeva zile, scriitorul si-a lansat citeva dintre romanele sale la Biblioteca Judeteana "Panait Istrati" si, cu aceasta ocazie, a fost de acord sa ofere un interviu.
Fenomenul Pitesti nu s-a regasit nicaieri in celelalte tari din lagarul socialist
- Lumea romanelor dumneavoastra este promiscua. De ce ati ales-o?
- Sint oameni obisnuiti, care nu au serviciu. In general, sint scosi de pe linia principala, dar au scoala. Chiar noi sintem in aceasta marginalitate. Sintem in centrul Europei, dar avem un nivel de trai ca in Etiopia. Chiar si prin acest lucru, noi sintem marginali. In acea lume a marginalilor gasim multe elemente din lumea nemarginalilor. Probabil ca in aceasta lume, mult mai sugestiva, adevarul este mai usor de adus la suprafata. Lumea aceasta este sugestiva si simptomatica pentru ce se intimpla in lumea cealalta, civilizata. Se merge la esenta scriind despre marginalitate. Mircea Vulcanescu spunea ca civilizatia fara cultura este moarte. Asta vedem noi acum. Oameni care vorbesc la mobil, navigheaza pe internet, dar care nu au citit o carte toata viata lor. Dar, as ve