Viata si faptele Mihaelei Radulescu au devenit subiectul cel mai citit si mai serios din presa cu pretentii. In timp ce politicienii si dezbaterea politica ofera tot mai multa materie prima tabloidelor. Campania electorala mai absorbea interesul public, cu patru ani in urma. Doar nuntile fotbalistilor ce mai luau fata politicului. O ancheta bine condusa despre amestecul guvernantilor in justitie facea sa vuiasca targul si se prelungea in roman foileton. (Amintiti-va de faimoasele stenograme ale sedintelor guvernului Nastase.) Un armaghedon bine asezonat cu jumatati de dezvaluiri amorsa imaginatia obsteasca si tinea cate o saptamana capul de afis al indignarii publice. Stirile din budoarul VIP-urilor nu rezistau mai mult de o zi in fata informatiilor pe surse de la varful partidelor.

Speranta in marea schimbare scotea scantei la ciocnirea cu nadejdea si mai marii conservari. Pamfletele politice erau citite prietenilor la telefon si erau declamate vibrant la revista presei. Plutea in aer ceva din entuziasmul Pietei Universitatii si se purta din nou patosul declaratiilor de adeziune - in fata carora bascalia n-avea spor. Neincrezatorii exasperati se jurau ca vor pleca in Congo, iar optimistii din diaspora se jurau ca se vor intoarce in tarisoara. Tabloidelor le mergea bine, nimic de zis, dar mai scotea si presa quality capul.

Incat ziarul lui „Basinica, da-te prins!” o apucase fara pierderi pe calea respectabilitatii. E adevarat ca o respectabilitate prudent impanata cu gainuse nascatoare de pui vii. Stirile de tip „la intalnirea de la Cotroceni s-au servit sarmale cu mamaliguta” cedau primele locuri in top scandalului politic starnit de bunavointa lui Ion Iliescu de a-l face cavaler pe CVT. Nu lipseau tentativele politicienilor de a-si face loc in tabloidele de mare tiraj. Incat sa spui ca presa (de scandal sau nu) e vinovata de tabloidizarea vie