Valva creata artificial in jurul unui amarat de ponei impodobit cu zvastica si expus la New York i-a aruncat pe multi intr-un soi de perplexitate. Sistematic, de cate ori s-a vorbit despre asta, problema a parut rau pusa. S-a ajuns pana la invocarea lui Heidegger si a implicatiilor politice si socioestetice ale originii operei de arta acolo unde obiectul expus nu merita decat un zambet amuzat sau condescendent. Ca multi altii, am lepadat prudent acea dezbatere intr-un cotlon obscur al creierului, intr-atat discutia era plina de capcane. Ca multi altii, am ridicat din umeri, desi nu m-am putut abtine de la a ma intreba daca nu cumva sunt o persoana conservatoare sau retrograda in termeni de preferinte artistice. In acel moment, tocmai facusem cunostinta in Bruxelles cu un grup de tineri artisti pasionati de "arta conceptuala".
Nu prea stiam ce este asta, dar asa mi s-au prezentat. Intrebandu-i cu ce se indeletniceste fiecare, cei mai multi mi-au spus ca fac "instalatii". Initial, asta nu mi-a sugerat decat imaginea "instalatorului", acel personaj care vine cu o geanta plina de unelte misterioase sa-ti repare ceva prin casa, dupa care cere un pret de expert financiar. (In Occident circula mitul "instalatorului polonez", care se spune ca ar fura slujbele localnicilor, desi toti instalatorii pe care i-am intalnit in Belgia erau marocani sau turci.) Instalatiile acelor tineri artisti erau insa de o cu totul alta natura. Ei participa la expozitii in care umplu, de pilda, o sala cu televizoare sparte ori care functioneaza alandala, sau presara pe jos bucatele de hartie colorata presupuse a sugera ceva, sau expun, cum face britanicul Damien Hirst, un rechin mort conservat in formol.
De aici a si pornit cearta noastra, ca dupa aceea sa ma intreb daca nu cumva intreaga lume culturala occidentala e impartita in doua, intre adversarii inraiti si pa
