Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Furau motoare de avioane din Franţa

Publicat in GAZETA de SUD, joi 23 octombrie 2008 ·

Un severinean, care fura motoare şi componente de avioane din Franţa, pe care le vindea apoi prin intermediul internetului către clienţi din România şi ţările din estul Europei, a fost prins marţi seară de poliţişti. MEHEDINŢI. Mihai Ciochină, de 38 de ani, face parte dintr-un grup organizat de români care au furat din Franţa, în ultimii doi ani, motoare de avioane în valoare de aproape trei milioane de euro. Pe 24 septembrie 2008, doi dintre hoţi, Alexandru Nicoli şi Florica Pataşanu, au fost arestaţi. După anchetele poliţiei franceze, aceştia l-au denunţat şi pe cel de-al treilea complice, care a fost reţinut marţi seară, în Drobeta Turnu Severin. Potrivit cotidianului Le Figaro, banda, condusă din România, a jefuit 87 de cluburi aeriene din Franţa, în special din regiunile Loara, Bourgogne şi Normandia. Infractorii furau motoarele avioanelor ultrauşoare şi apoi le trimiteau în estul Europei, unde erau puse la vânzare pe internet, pentru sume cuprinse între 5.000 şi 8.000 de euro. Hoţii vizau motoare marca Rotax, care pot fi instalate pe avioane ultrauşoare, pe motociclete şi utilaje agricole. Mihai Ciochină a fost prezentat ieri Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care a emis ordonanţă de reţinere, urmând să fie prezentat Curţii de Apel Craiova cu propunere de arestare preventivă. „Pe 21 octombrie, în jurul orei 17.00, poliţişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale Mehedinţi, sub coordonarea ofiţerilor din cadrul Direcţiei Investigaţii Criminale - IGPR, l-au depistat pe Mihai Ciochină, de 38 de ani, din municipiul Drobeta Turnu Severin, pe numele căruia autorităţile judiciare franceze din Nantes au emis mandat european de arestare preventivă. Persoana în cauză este acuzată că ar fi comandat şi participat la săvârşirea a 18 infracţiuni de furt de motoare şi subansamble pentru avioane uşoare, comise pe teritoriul Franţei“, a declarat purtătoa

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 9 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

Tragedie lângă Hârșova! Un copil de 14 ani s-a înecat în Dunăre

Cancan acum 9 ore
Ziua de 13 iunie s-a transformat într-un coșmar pentru o familie din județul Constanța. O tragedie de nedescris a avut loc pe malul Dunării, în apropierea orașului Hârșova, acolo unde un băiat de doar 14 ani a intrat în apă și nu a mai ieșit. Efortu

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 8 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 11 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

SuperLiga: Oțelul Galați și Petrolul Ploiești, remiză în prima etapă

HotNews acum 9 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, în prima etapă din SuperLiga. Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0 Oțelul a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 2, când Lameira a trimis p

FOTO Uluitor! De ce a fost oprită finala de la Wimbledon dintre Jannik Sinner și Carlos Alcaraz

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Moment bizar în timpul finalei de la Wimbledon, Și Emma Răducanu a reclamat același lucru în partida cu Mimi Xu, serviciul acesteia fiind întrerupt de un dop de șampanie care a zburat pe teren.

LIVE DE LA 19:00 Lech Poznan - Legia Varșovia, în Supercupă » Edi Iordănescu luptă pentru primul trofeu în Polonia

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Legia Varșovia, echipa pregătită de Edi Iordănescu (47 de ani), joacă în această seară, de la ora 19:00, într-un meci cu trofeul pe masă, în Supercupa Poloniei, contra celor de la Lech Poznan. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro.

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

15°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°