Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fritzl se declară un violator înnăscut

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 23 octombrie 2008 ·

În aşteptarea procesului său, care va începe, probabil, în primele luni ale anului viitor, austriacul Josef Fritzl s-a confesat unui psihiatru legist. Sursa: AFP Photo

Josef Fritzl, „monstrul din Amstetten“ care şi-a sechestrat şi violat una dintre fiice timp de 24 de ani, se consideră a fi un „violator înnăscut“, dar şi o victimă a unei mame „tiranice“, scrie cotidianul britanic „The Times“. Potrivit primelor relatări despre interviurile luate lui Fritzl de către un psihiatru legist, care au apărut ieri în două ziare austriece, tatăl incestuos a făcut planul de a-şi încarcera fiica, Elisabeth, în timp ce se afla în închisoare pentru un alt viol.

„Atunci mi-am dat seama că am o latură întunecată. Pentru cineva născut să fie violator, am reuşit să mă abţin o perioadă de timp relativ lungă“, i-a declarat Fritzl psihiatrului. Raportul de 130 de pagini al acestuia din urmă a fost obţinut şi preluat de tabloidele austriece „Kronen Zeitung“ şi „Osterreich“.

Istoria unui calvar

Fritzl, în vârstă de 73 de ani, aşteaptă în închisoare începerea procesului în care va fi judecat pentru că a încarcerat-o şi violat-o pe Elisabeth, 42 de ani, într-un beci special construit sub casa familiei sale, din Amstetten.

Fritzl a făcut şapte copii cu fiica lui, dar unul dintre micuţi a murit la scurtă vreme după naştere, corpul său neînsufleţit fiind incinerat în cuptorul centralei termice a imobilului. Trei dintre copiii care au supravieţuit au fost luaţi să crească relativ normal, alături de Fritzl şi soţia acestuia, Rosemarie, 69 de ani, iar ceilalţi trei au fost condamnaţi la o existenţă tenebroasă, în temniţă, alături de mama lor. Aceştia nu au văzut lumina zilei decât în momentul în care au fost eliberaţi de poliţie, pe 26 aprilie. Atunci a reieşit că Josef Fritzl avea cazier şi fusese condamnat pentru viol. În 1967, el a i

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un elev din Timiș a amenințat o colegă cu o foarfecă

Ziare.com acum 54 minute
Poliţiştii din Timiş au demarat verificări, luni, 7 aprilie, după ce au aflat despre existenţa unor imagini în care un copil şi-ar ameninţa o colegă cu o foarfecă, la o şcoală din comuna Peciu Nou. IPJ Timiş anunţă, luni, că a demarat verificări la

Greenbrier România opreşte producţia la fabrica de vagoane din Arad

News.ro acum 2 ore
Compania Greenbrier România, care deţine trei fabrici de vagoane în România, anunţă că intenţionează să îşi înceteze operaţiunile de producţie desfăşurate la fabrica din Arad. Compania precizează că va continua să îşi consolideze operaţiunile de pro

Von der Leyen anunţă că UE este pregătită să negocieze cu SUA în legătură cu taxele, dar pregătește și măsuri pentru a-și apăra interesele

G4Media acum o ora
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat luni că Uniunea Europeană este pregătită să negocieze cu Statele Unite pentru a ajunge la un acord în privinţa taxelor, dar, în acelaşi timp, pregăteşte măsuri pentru a-şi apăra interese

Peste 2000 de extrase de carte funciară eliberate în prima zi în care acest serviciu public este gratuit

Ziua Constanta acum 2 ore
Pe 7 aprilie în prima zi când acest serviciu public este gratuit pentru proprietari au fost eliberate gratuit 2.152 de extrase de carte funciară. Anunțul a fost făcut într-un comunicat de presă de ministrul dezvoltării, Cseke Attila. După cum este c

BNR păstrează dobânda-cheie la 6,5%

Mediafax acum o ora
Consiliul de administrație al Băncii Naționale a României (BNR) a decis, în ședința de luni, să mențină rata dobânzii de politică monetară la 6,5% pe an. Dobânda la facilitatea de creditare (Lombard) rămâne la 7,5%, iar cea aferentă facilității de d

Premierul Ciolacu, despre scandalul cu Dragoş Sprînceană: Priorităţile politicii externe româneşti rămân neschimbate. Nu există niciun ”

Ziarul Financiar acum 44 minute
„Priorităţile politicii externe româneşti rămân neschimbate. Nu există niciun <emisar al lui Ciolacu>”, susţine premierul, după reacţiile apărute în urma declaraţiilor făcute de Dragoş Sprînceană. „Părerile exprimate în spaţiul public de diverşi cet

Finanțatorul lui Călin Georgescu a cerut înlocuirea arestului preventiv. Decizia judecătorilor

Ziare.com acum 3 ore
Bogdan Peșchir va rămâne în arest preventiv, după ce Judecătoria Sectorului 5 a respins cererea acestuia de înlocuire a măsurii cu controlul judiciar sau arestul la domiciliu. Decizia a fost pronunțată luni, 7 aprilie 2025, în camera de consiliu, și

BREAKING UE a oferit Statelor Unite o scutire totală și reciprocă de taxe vamale pentru produsele industriale

G4Media acum o ora
Uniunea Europeană a oferit Statelor Unite o scutire totală și reciprocă de taxe vamale pentru produsele industriale, a anunțat luni președintele Comisiei, Ursula von der Leyen, în încercarea de a evita un război comercial, transmite BFM TV. „Am prop

Aproape 40 de percheziţii în Suceava şi Botoşani, inclusiv la cinci instituţii publice, într-un dosar privind presupuse fapte de corupţie/ Cercetările vizează contracte de achizitii publice

News.ro acum 4 ore
Procurorii anticorupţie fac, luni, 39 de percheziţii la cinci instituţii publice, societăţi comerciale şi persoane fizice din judeţele Botoşani şi Suceava, într-un dosar privind presupuse fapte de corupţie. Potrivit unor surse, cercetările vizează c

Prințul Paul Philippe al României, reținut în Franța

Ziua Constanta acum 6 ore
Prințul Paul Philippe al României a fost arestat în Franța, conform unor surse judiciare citate de STIRIPESURSE.RO. În urma solicitărilor adresate de către Sirene România către omologii Franța, astăzi, 7 aprilie, autoritățile franceze au informat că

Vremea

București
acum

lun.

1°/7°
mar.

1°/10°
mie.

3°/10°
joi

3°/14°
Iasi
acum

lun.

-2°/4°
mar.

-2°/10°
mie.

-1°/7°
joi

2°/6°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

2°/10°
mie.

4°/8°
joi

3°/12°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-4°/3°
mar.

-2°/8°
mie.

-1°/8°
joi

1°/8°
Timisoara
acum

lun.

-2°/5°
mar.

0°/11°
mie.

2°/12°
joi

3°/12°