Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rânca devine staţiune turistică

Publicat in GAZETA de SUD, joi 23 octombrie 2008 ·

Un proiect de dezvoltare integrată a zonei Rânca va duce la transformarea acesteia în staţiune turistică, susţin autorităţile locale şi judeţene. GORJ. Proiectul se numeşte „Dezvoltarea integrată prin optimizarea domeniului schiabil şi a sistemului ecologic de colectare-epurare a apelor uzate menajere în zona turistică“ şi este finanţat de Uniunea Europeană. Valoarea totală a acestuia este de peste opt milioane de euro, lucrările fiind împărţite în două etape. Prima constă în realizarea reţelei de canalizare în zona Rânca şi a patru staţii de epurare a apelor uzate. Aceste lucrări vor costa aproximativ trei milioane de euro. Firma care se va ocupa de punerea în aplicare a proiectului a fost stabilită, iar lucrările vor începe în perioada imediat următoare. Cea de a doua etapă a proiectului constă în amenajarea a patru pârtii de schi şi a unui nou traseu de transport pe cablu. Una dintre pârtii va fi de schi fond şi va avea o lungime de peste un kilometru. Valoarea investiţiei se ridică la aproximativ cinci milioane de euro. Licitaţia va avea loc la sfârşitul acestei luni, iar lucrările vor începe în prima parte a anului viitor. În prezent, la Rânca există două pârtii de schi, dintre care una are instalaţie de nocturnă.

Proiect vital Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, a precizat că, după ce proiectul de dezvoltare integrată va fi finalizat, zona Rânca va fi declarată staţiune turistică: „Va fi doar o formalitate ca Rânca să fie declarată staţiune. Nu se poate să primească acest statut până când nu sunt puse la punct infrastructura şi, mai ales, canalizarea“. Zona Rânca se află pe teritoriul administrativ a două localităţi: Novaci şi Baia de Fier. Primarul oraşului Novaci, Pantelimon Todea, a spus că proiectul este vital pentru dezvoltarea zonei turistice: „Fără acest proiect, Rânca ar fi însemnat aproape zero în privinţa infrastructurii

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crin Antonescu a prezentat declaraţia dată la Securitate despre plecarea din ţară a prietenului său

News.ro acum o ora
Crin Antonescu a prezentat, joi, declaraţia dată la Securitate despre prietenul său care a părăsit ţara. El a citit declaraţia într-o conferinţă de presă, arătând că nu este vorba despre o notă informativă. Crin Antonescu a citit declaraţia dată în

Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea USR de anulare a deciziei BEC prin care formaţiunea nu poate face campanie pentru Nicuşor Dan/ Instanţa a invocat ”lipsa calităţii de reprezentant” a semnatarului cererii

News.ro acum o ora
Curtea de Apel Bucureşti a respins, joi, solicitarea USR de anulare a deciziei Biroului Electoral Central prin care a stabilit că formaţiunea nu poate face campanie electorală pentru Nicuşor Dan. Instanţa a invocat ”lipsa calităţii de reprezentant”

USR atacă la Înalta Curte decizia „periculoasă” a Curții de Apel București

HotNews acum o ora
USR a anunțat, joi, că va face recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei luate de Curtea de Apel București, care a stabilit că partidul nu poate face campanie pentru Nicușor Dan în cursa prezidențială. Partidul a descris deciz

Amplă acțiune de control la nivel național! Furnizorii de energie electrică verificați de comisarii ANPC!

Ziua Constanta acum 3 ore
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) va desfășura în perioada 17 aprilie – 16 iunie 2025,o amplă acțiune de control la nivel național, având ca scop verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind prote

„Maru”, dealerul lui Vlad Pascu, arestat preventiv!

Ziua Constanta acum 2 ore
Tribunalul București a decis azi, 17 aprilie 2025, ca Tudor Duma, alias „Maru” dealerul de droguri al lui Vlad Pascu, să fie arestat preventiv pentru 30 de zile. Potrivit procurorilor DIICOT, la data de 17 aprilie 2025, procurorii DIICOT- Structura

Avertizare ANM cod galben de ploi şi vijelii până vineri noapte. Ce zone sunt afectate de fenomene severe

Libertatea acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o alertă de vreme rea în majoaritatea regiunilor, valabilă de joi până vineri noapte, dar și mai multe avertizări cod galben de vânt în zone din Moldova, Oltenia și Banat.

Trei cercetători rătăciţi, salvaţi de jandarmi după o misiune de zece ore FOTO

News.ro acum 5 ore
Trei cercetători care s-au rătăcit în zona montană Terca, judeţul Buzău, au fost salvaţi de jandarmii montani în urma unei misiuni de căutare-salvare care a durat aproximativ zece ore. Alarma a fost dată miercuri, în jurul orei 10:00, printr-un apel

Marea Britanie interzice brânza și carnea din UE. Iată motivul

Ziua Constanta acum 6 ore
Guvernul Regatului Unit a introdus o interdicție temporară pentru turiştii care aduc brânză şi produse din carne din UE, încercarcând să prevină răspândirea febrei aftoase, relatează BBC. Restricțiile se aplică indiferent dacă mărfurile sunt ambalat

Republica Moldova va organiza alegeri parlamentare „cruciale” la 28 septembrie

News.ro acum 2 ore
Parlamentul Moldovei a votat joi pentru organizarea de alegeri parlamentare pe 28 septembrie, într-un vot care ar putea reduce semnificativ numărul de locuri deţinute de partidul pro-european PAS al preşedintei Maia Sandu. Cursa electorală se precon

Mădălin Hodor: Declaraţia dată de Crin Antonescu la Securitate are două pagini. Noi am văzut-o pentru că pe baza acestei declaraţii am şi dat verdictul de necolaborare cu Securitate

News.ro acum 3 ore
Istoricul Mădălin Hodor, vicepreşedinte al CNSAS, a declarat joi că declaraţia dată de Crin Antonescu la Securitate, după plecarea din ţară a prietenului său, are două pagini, el arătând că în baza acestui document, Consiliul a dat verdictul de neco

Vremea

București
acum

22°
joi

10°/24°
vin.

8°/21°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
Iasi
acum

22°
joi

10°/23°
vin.

11°/22°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°
Constanta
acum

13°
joi

9°/17°
vin.

7°/13°
sâm.

9°/13°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

27°
joi

12°/27°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/21°
Timisoara
acum

27°
joi

15°/27°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/19°
dum.

10°/21°