În urma înaintării în justiţie a dosarului privind moartea a patru persoane şi rănirea altor trei prin împuşcare, în ziua de 13 iunie şi în noaptea de 13 spre 14 iunie 1990, Ion Iliescu a fost exonerat de orice vină şi orice umbră de îndoială privind implicarea sa în evenimente a fost eliminată... Justiţia l-a iertat, se poate spune. Presa din aceste săptămîni spune că Ion Iliescu va fi judecat de istorie. Aşa, şi? Istoria nu are efecte profunde asupra timpului rămas în politică sau în viaţa socială. Adevărul masei, acela că Ion Iliescu se face vinovat de efectele mineriadei din iunie 1990, nu este adevărul absolut, evident. Este clar că nu avem cum să îl ştim, dar nici nu putem accepta ca după 17 ani să se declare că nimeni nu este, de fapt, vinovat şi că doar anumiţi indivizi au tras, cumva din greşeală, împotriva manifestanţilor. De ce este considerat Ion Iliescu vinovat? Pentru că a chemat minerii la Bucureşti? Pentru că le-a mulţumit pentru actele civice pe care le-au săvîrşit? Sau pentru că a manipulat masele în propriul beneficiu, cu efecte negative asupra societăţii româneşti? Coincidenţa negativă apare însă din cauza faptului că dosarul lui Ion Iliescu a fost închis în momentul în care acesta a refuzat să mai candideze pentru Parlament şi să iasă din viaţa politică. Oare s-a închis pentru că s-a retras, ca o mulţumire, sau s-a retras pentru a-l închide? Gurile rele ar spune că Iliescu a pus condiţia că da, se va retrage, dar numai dacă dosarul său va fi închis. Dar să nu fim guri rele şi să credem în justiţia românească şi în politica de Dîmboviţa: Iliescu nu a avut nici o vină în evenimentele din iunie 1990, retragerea sa nu coincide cu închiderea dosarului, care a fost instrumentat în perfectă legalitate. Ah, şi mai ales că acţiunea minerilor a fost una de o înaltă ţinută civică şi morală. Moralitatea şi imoralitatea faptelor petrecute au fost disc