Zile grele pentru cei care încearcă să-şi ia un credit. Băncile au afişat dobânzi de peste 30% la noile credite de nevoi personale, la fel cum o făceau în urmă cu câţiva ani.
Noile norme ale BNR au adus criterii suplimentare de eligibilitate, iar dobânzile şi comisioanele au înregistrat o majorare semnificativă. La acordarea unui împrumut, clienţii trebuie să-şi demonstreze veniturile pe baza fişei fiscale, iar valoarea creditului nu poate depăşi 50%-60%, din venituri. O altă presiune pe creşterea dobânzilor a fost pusă de atacul speculatorilor asupra leului înregistrat săptămânile trecute. După ce dobânzile pe piaţa monetară au crescut cu 40%-50%, băncile au modificat dobânzile la creditele cu dobândă variabilă în funcţie de ROBOR. În urmă cu o săptămână, Isărescu se adresase băncilor spunând că "ar fi de neînţeles" ca ele să paseze aceste dobânzi asupra clienţilor. "Băncile nu trebuie să-şi dea cu stângul în dreptul şi să sperie pur şi simplu clienţii, spunând că «asta e dobânda, trebuie să o plăteşti»", a spus Isărescu.
FĂRĂ PROMOŢII
Cele mai afectate sunt împrumuturile în lei acordate populaţiei, unde au dispărut perioadele promoţionale. "Pentru împrumuturile contractate de la băncile comerciale, dobânzile s-au majorat, în medie, cu 1-2 puncte procentuale", a declarat directorul general al Kiwi Finance, Anca Bidian. Creditele de nevoi personale în euro, obţinute de la băncile comerciale, variază, în prezent, între 12,8% şi 20% pe an, în timp ce pentru creditele negarantate în lei clienţii trebuie să plătească o dobândă cuprinsă între 17% şi 32% pe an, susţine Bidian. Garanti Bank a crescut dobânzile la creditele de nevoi personale fără garanţii. Noile niveluri de dobândă sunt de 15,12% la lei şi 10,8% la euro. Unicredit Ţiriac Bank a majorat dobânzile pentru toate tipurile de credite cu 4 puncte procentuale la euro şi