Horia Roman-Patapievici: "Semnificaţia formării „noii alianţe“ nu se rezumă deloc la o regrupare de forţe politice, ea implică în mod esenţial o redefinire a „sistemului de putere“ postcomunist, la fel de radicală precum cea realizată, în primii ani de după 1989, de Ion Iliescu şi grupul său."

Cum se ştie, această primă întrupare a sistemului de putere postcomunist a fost denumită „regimul Iliescu“.

Regimul Iliescu şi-a avut înflorirea politică maximă sub guvernarea Văcăroiu, când expresia sa a fost politic-poliţienească: „statul + partidul mare“; a cunoscut apoi o consolidare subterană extrem de ofensivă în timpul administraţ iei Constantinescu („cel mai bun pre- şedinte al regimului Iliescu“, cum l-a denumit Mircea Mihăieş), când s-a retras, „conspirat“, în lumea afacerilor; şi a revenit la lumina zilei în timpul guvernării Năstase, pentru a pune bazele unei noi formule de „sistem integrat de putere“, prin cuplarea lumii politicii cu lumea afacerilor, cu subordonarea justiţiei şi a aparatului de stat. Această nouă formulă şi-a dobândit expresia deplină abia prin guvernarea Tăriceanu, când „noua alianţă“, odată cu tentativa de suspendare a preşedintelui Băsescu, şi-a marcat în mod vădit diferenţa faţă de regimul Iliescu.

Esenţa regimului Iliescu a fost identificarea partidului mare cu statul. Iliescu personal detesta puterea oamenilor cu bani, de aceea regimul Iliescu, în mod strict, s-a constituit ca un aranjament de putere în care lumea afacerilor rămânea subordonată, iar la putere se află „puterea de stat a partidului mare“.

Esenţa noii alianţe este o înţelegere de tip castă între guvernare, lumea politicii şi lumea afacerilor. Un triumvirat motivat nu atât de interese, cât de logica dominării, care are drept scop dispunerea discreţionară (care se vrea legalizată) de resursele statului. Cum? Cu ajutorul transform