Dragă Norman, ai mai fost la Frankfurt şi în alţi ani şi ai, deja, o imagine despre Tîrgul de Carte. Cum ţi s-a părut ediţia de anul acesta? Cum s-a văzut prezenţa României şi ce a însemnat, pentru tine, prezenţa de acum la standul României? Comparativ cu anii precedenţi, standul României mi s-a părut că arată mai bine; înainte era foarte dezavantajat şi provincial, din cîte îmi aduc aminte, chiar comparat cu ţări vecine, ca Ungaria, Polonia, Cehia. Acum arăta mult mai bine. Cît priveşte participarea mea, e prima dată, în lunga mea existenţă, cînd reprezint România. N-am fost niciodată revendicat de România. Chiar şi la conferinţele internaţionale la care am participat şi la care diverse ambasade străine dădeau cîte o recepţie pentru scriitorul ţării respective, niciodată România n-a vrut să pună la bătaie palinca românească. Pentru mine e ceva nou, am venit în primul rînd pentru Polirom, care a declanşat această serie de autor, pentru care le sînt foate recunoscător – o fac bine, o fac repede şi cred că a ieşit foarte frumos. Sigur, cei care răspund de standul românesc sînt mult mai în măsură să îşi dea seama şi să compare dacă a fost mai bine decît în ceilalţi ani. Cărţile tale de la Polirom arată într-adevăr foarte bine, lucru remarcat, de altfel, şi de Andrew Wylie în intervenţia sa de la lansare. Care crezi că sînt şansele scriitorilor români într-o competiţie atît de acerbă, cum este cea internaţională, şi ce ar trebui să facă pentru scriitorii români editurile, Institutul Cultural Român, Centrul Cărţii, Ministerul Culturii? Sau autorul trebuie să se bazeze în primul rînd pe el însuşi? Cred că e bine să se bazeze pe el însuşi, în primul rînd, şi, după aceea, tot ce vine în plus e cu atît mai bine. Cred că e nevoie de traducători buni şi de contacte, fireşte. Eu am trecut, după cum presupui, printr-o perioadă foarte dificilă, nu existau traducători, nu er