Toate palatele din ţară vor trece din patrimoniul Ministerului Educaţiei în cel al primăriilor
Părinţii şi profesorii se tem că Oprescu vrea să-şi facă mall în Palatul Naţional al Copiilor
Premierul Tăriceanu este hotărât să schimbe Legea Învăţământului, pe final de mandat, printr-o ordonanţă de urgenţă, pentru a trece Palatul Naţional al Copiilor de la Ministerul Educaţiei la Primăria Capitalei. Decizia a fost luată după ce a discutat cu Sorin Oprescu şi a fost extinsă la toate palatele copiilor din ţară. „Ministerul Educaţiei şi Cercetării, ca oricare alt minister, trebuie să înţeleagă că aceste spaţii trebuie să treacă la administraţia locală, peste tot, nu numai în Bucureşti. Este un prim pas pe care îl facem. Vom trece Palatul Copiilor în administrarea primăriei. Va rămâne cu aceeaşi destinaţie”, a declarat premierul, miercuri seară.
Angajaţii PNC au primit ieri cu temeri vestea, pentru că destinaţia cultural-educativă a palatului ar putea fi schimbată. „Vrem ca statutul de profesor să nu ne fie afectat şi să fim coordonaţi tot de inspectoratul şcolar şi de Ministerul Educaţiei. Vrem să nu ne schimbe destinaţia. Vrem ca şi parcul palatului, care a fost gândit ca un complex cultural-educativ şi de agrement pentru copii şi în care sunt deja construite facilităţi, să-şi păstreze destinaţia şi să fie dezvoltat!”, ne-a declarat Radu Vasilescu, directorul PNC.
Mall educativ în locul PNC?
Transferul PNC de la MECT la Primăria Capitalei pare a fi, de fapt, o intenţie mai veche a primarului Sorin Oprescu. În campania sa electorală, acesta a spus că va construi un complex educaţional multifuncţional – Bucharest Educational Mall. Un teren tocmai bun de construcţie ar putea fi chiar actualul teren al PNC, în suprafaţă de 25 ha. Complexul ar trebui să cuprindă, pe lângă sălile de lectură, şi magazine, cluburi sau discoteci. De acest