Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sentimentul impunităţii

Publicat in Observator Cultural, joi 23 octombrie 2008 ·

„Decizia de neîncepere a urmăririi penale mi se pare firească. Nici nu mă aşteptam la altceva în situaţia unei judecăţi corecte. Cum poţi incrimina un şef al statului ales cu 85 %, care a apărat integritatea acestui stat? Este o decizie normală, şi aberantă mi se pare ideea de a pune în discuţie, în această situaţie, persoana mea.“ Aceasta este declaraţia lui Ion Iliescu la aflarea deciziei că dosarul mineriadei din iunie 1990 a fost închis. La adăpostul acestui NUP, fostul preşedinte devine mai mult decît indrăzneţ şi face declaraţii şocante, jignitoare nu numai pentru victimele mineriadei, ci pentru noi toţi, cei care am trăit sau am văzut la televizor cum i-a chemat pe mineri şi cum le-a mulţumit pentru reinstaurarea ordinii. Şi ştim ce a însemnat această reinstaurare a ordinii: teroarea sistematică de pe străzile Bucureştiului, bătăile, actele de vandalism, dar mai ales morţii. Dar noi nu ştim ce am trăit, nu ştim ce am văzut. Aberăm cu toţii, desigur! Sfidarea lui Ion Iliescu nu pare să cunoască margini. Nici urmă de căinţă, de responsabilitate sau de asumare. Nu numai că judecata i se pare corectă, ci se consideră intangibil. Persoana sa este sacrosanctă. El este preşedintele ales de o majoritate zdrobitoare, care a apărat integritatea statului şi căruia i se pare aberant chiar şi să fie pus în discuţie. El a fost, şi încă mai este, deasupra legii. Punct. Nu ne mai facem de mult iluzii în privinţa justiţiei române, ştim cu toţii cît de coruptă este. Pare deprimant şi cinic, dar aşa arată realitatea românească privită verde în faţă. Nu vom afla niciodată adevărul şi nimeni nu ne va face dreptate. Cît despre dreptatea Istoriei şi a Memoriei, ea este atît de îndepărtată, încît vom dispărea înainte de a vedea fie şi această justiţie morală. Sîntem atît de resemnaţi, încît nici măcar nu îndrăznim să sperăm la dreptatea concretă, din prezent, cea pe care ne-

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

DOCUMENT. BEC a publicat decizia prin care respinge candidatura Dianei Șoșoacă

HotNews acum 33 minute
Biroul Electoral Central a publicat decizia prin care a respins candidatura liderei S.O.S. România Diana Șoșoacă în care se pricează că a fost adoptată luând în considerare hotărârea Curții Constituționale a României de anul trecut. „Atât timp cât i

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 48 minute
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Nicușor Dan ar milita pentru netrimiterea trupelor de menținere a păcii în Ucraina

Gandul acum o ora
Nicușor Dan ar milita pentru netrimiterea trupelor de menținere a păcii în Ucraina, subliniind că vecinătatea cu Rusia ar trebui să excludă România din orice misiune de acest tip. „Situația din Ucraina este diferită din cauza apropierii geografice ș

Alegeri prezidențiale 2025 Silviu Predoiu, fost nr.2 în SIE și-a depus candidatura în funcția de președinte al României

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 15 martie 2025, candidatura lui Silviu Predoiu, candidatul desemnat din partea Partidului Liga Acțiunii Naționale (P.L.A.N.) pentru funcția de Președinte al României a fost înregistrată de către Biroul Electoral Central (BEC). Silviu Predoiu

CNA a decis ștergerea unor videoclipuri TikTok care îndemnau la violență împotriva membrilor BEC

Wall-Street.ro acum o ora
Întrunit în regim de urgență în ședință publică, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizării Biroului Electoral Central (BEC). Rapoartele cuprind materiale a

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum 3 ore
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

UPDATE - Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum 3 ore
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 UPDATE: ”În data de 15

BEC anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă: Cinci candidaturi înregistrate şi cinci respinse. LISTA

HotNews acum 3 ore
Biroul Electoral Central anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă, precizând că cinci candidaturi au fost înregistrate şi cinci au fost respinse. BEC anunţă că, în şedinţa de astăzi, 15 martie, a adoptat următoarele decizii: Decizie p

BEC sesizează organele de urmărire penală privind listele de susținători ale candidatului independent John-Ion Banu-Muscel

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că, în ședința din 15 martie 2025, a decis sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la listele de susținători depuse de candidatul independent John-Ion Banu-Muscel. Biroul Electoral Central (BEC) a a

Nicușor Dan: „Evident că mi-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă și USR să mă susțină”

Gandul acum o ora
Nicușor Dan a declarat, sâmbătă, într-o intervenția la Digi 24 că i-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă din cursa prezidențială și USR să îl susțină, scrie Mediafax. Deși cei doi au avut o întâlnire „prietenoasă” acum o lună și jumătate, în car

Vremea

București
acum

23°
sâm.

14°/23°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/7°
Iasi
acum

17°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

24°
sâm.

12°/24°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/2°
Timisoara
acum

15°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°