Concepută echilibrat şi atractiv, nu doar pentru a onora aniversarea celor opt decenii de existenţă a Radiodifuziunii Române, stagiunea muzicală Radio a debutat prin programe de mare impact la public. Primul concert al Orchestrei Naţionale a propus un regal Beethoven care, sub bagheta lui Horia Andreescu, a inclus o partitură prea puţin cunoscută la noi – uvertura Victoria lui Wellington –, alături de Concertul nr. 5. Imperialul, solist fiind renumitul pianist german Gerhard Opitz, şi Simfonia a III-a. Eroica. Întîmplător sau nu, cele trei opusuri poartă amprenta monumentalului, elementul eroic, „victorios“, regăsindu-se pregnant în desfăşurările ample (pe care, sincer, le-aş fi dorit mai reliefate în tonuri strălucitoare, dar şi în profunzimea celebrului „marş funebru“ din Simfonie), parcurse corect, dar fără acea încărcătură ideatică şi expresivă proprie muzicii beethoveniene. De altfel, şi solistul a oferit o versiune interpretativă pe coordonatele virtuozităţii tehnice, dar „rece“, lipsită de implicare chiar şi în secvenţele lirice, frumos realizate, însă văduvite de o reală sensibilitate. Nu ştiu în ce măsură melomanii care invadau sala (stînd şi în picioare) au remarcat aceste aspecte, dar cu siguranţă au aplaudat entuziast, încîntaţi să asculte lucrări îndrăgite sau să descopere o uvertură de efect, sub bagheta dirijorului întotdeauna apreciat, în compania unui oaspete „cu nume“. Şi Orchestra de cameră Radio a oferit o seară aparte, cuprinzînd lucrări de factură religioasă, Gloria de Vivaldi şi Messa di gloria de Puccini, aceasta din urmă dorindu-se un omagiu adus ilustrului compozitor italian, de la naşterea căruia se împlinesc 150 de ani. Cota de inedit a fost dată nu numai de faptul că partiturile se regăsesc extrem de rar în programele noastre curente, ci şi de prezenţa pe podium a unor tineri solişti care, în parte, au debutat în compania ansamblul