Sfântul Dimitrie Basarabov nu este niciodată prăznuit, doar la 27 octombrie, în Bucureşti, când este ziua lui. Momentele sărbătoreşti dedicate anul acesta ocrotitorului Capitalei încep chiar de astăzi, 23 octombrie, şi se vor încheia la 28 octombrie.
Ca în fiecare an, pentru credincioşi vor fi zile şi nopţi de aşteptare în rândul care duce spre racla cu moaştele smeritului Sfânt Dimitrie, vor fi slujbe speciale, sfinţiri, conferinţe, expoziţii, concerte corale. Dealul Patriarhiei se va umple de mireasma tămâierii, a florilor aduse ofrandă, a lumânărilor de ceară. Zumzetul mulţimii va fi acoperit de doxologii şi rugăciuni de priveghere. Ochii vor fi furaţi de standurile special amenajate, pline cu icoane, obiecte şi cărţi bisericeşti, iar pe platou, lângă Catedrală, de strălucirea veşmintelor arhiereşti. Cei aflaţi mai departe de podiumul pe care vor avea loc slujbele nu vor pierde nici un cuvânt, deoarece microfoanele vor duce sunetul până departe. Pe toţi îi aşteaptă o Catedrală Patriarhală reînnoită. De acum şase luni şi până mai ieri, lăcaşul ctitorit de Constantin Şerban Basarab (1654-1658) a fost în şantier. Acum este consolidat, are pictura restaurată şi nişte superbe mozaicuri în firidele pridvorului.
JOI, 23 OCTOMBRIE
O noutate a prăznuirii de acest an este aducerea moaştelor Sfântului Apostol Pavel. Sfintele sale relicve vor sosi astăzi, la ora 10:00, pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă, fiind aduse din Grecia de către Înalt Prea Sfinţitul Părinte Panteleimon, Mitropolitul de Veria, Nausa şi Kampania.
Începând cu ora 10:45, va începe procesiunea “Calea Sfinţilor” cu moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou şi ale Sfinţilor împăraţi Constantin şi Elena pe traseul Biserica Sfântul Spiridon Nou, Strada Şerban Vodă, Strada Bibescu Vodă, Dealul Mitropoliei.
La ora 11:00, participanţii la procesiune vor întâmpina racla c