Deşi guvernele din întreaga lume se străduiesc să restabilească încrederea în sistemul financiar, eforturile lor nu ajută pe termen lung pieţele bursiere. Acutizarea temerilor că economia mondială va intra în recesiune a provocat o nouă cădere drastică a principalilor indici bursieri globali. Ucraina şi Belarusul caută ajutorul Fondului Monetar Internaţional (FMI), banca centrală a Angliei susţine că economia ţării a intrat în prima recesiune din ultimii 16 ani. În acelaşi timp, Ungaria, puternic lovită de criza financiară, a majorat dobânda de referinţă cu 3% pentru a proteja forintul. În doar câteva săptămâni, guvernele din întreaga lume au intervenit cu sute de miliarde de dolari pe pieţele financiare, dar şi cu planuri care să protejeze băncile de la faliment.
Europa se îndreaptă spre o recesiune sigură
Cu toate acestea, intervenţiile guvernelor din întreaga lume pentru salvarea sistemului financiar par să nu aibă nicio influenţă asupra temerilor investitorilor, astfel că pieţele bursiere înregistrează aproape zilnic căderi-record. Ieri, cotaţiile acţiunilor europene au scăzut pentru a treia zi la rând în toate cele 18 state din Europa de Vest, cu excepţia Irlandei.
Indicele FTSE 100 a pierdut 1,4%, iar cel al bursei de la Paris a scăzut cu 2,2%. În Germania, indicele DAX a pierdut 2,8%. Pieţele asiatice s-au confruntat şi ele cu pierderi dramatice. Indicele Hang Seng a scăzut cu 3,4%, iar cel al bursei japoneze a pierdut 2,5%. “Numele acestui joc este restabilirea încrederii în piaţa financiară”, a afirmat subsecretarul american al Trezoreriei, David McCormick, citat de Reuters.
Banca elveţiană UBS susţine că Europa se află în faţa unei “recesiuni inevitabile” care s-ar putea sincroniza cu cea din SUA. Grupul bancar a adăugat că economii ca Spania şi Marea Britanie, al căror sector imobiliar este supraev