Idei cu zimţi de Dan C. Mihăilescu Viaţă literară III, ianuarie 2007 - iulie 2008 Editura Humanitas, 2008
Cu lecturi formative din cei mai redutabili gânditori politici, traducător el însuşi al unor cărturari occidentali pentru care spaţiul ideii invadează fertil teritoriul unde politicul este regnul dominant, Dan C. Mihăilescu îşi ia în articolele publicate în „Idei cu zimţi“ (Ed. Humanitas, 2008) inclusiv o revanşă asupra speciei celor care par să domine piaţa ideilor la noi prin onctuozitate radicală şi harţag suveran. Însă, Dan C. Mihăilescu are farmecul celui care nu îşi castrează ideile de dragul de a decide ritos că Adevărul este dincolo de noi şi că doar el mai poate să ne arate ceva din strălucirea unei lumi la care nu avem acces. Nu aderă ideologic, deşi susţine cauza unei generaţii interbelice care a plonjat în ideologie din dorinţa de a trăi în cuptoarele deschise ale ideii politice, dar se vrea un conservator moderat pentru care arta de a trăi lângă capodoperă trebuie descoperită mereu.
Cronicar glamouros al Bucureştiului, el a observat cât de puţin este iubit un oraş în care cei mai mulţi scriitori jură pe un blazon matein, de la Sebastian încoace. Publicistica acestuia o citeşte cu delicii şi, probabil, intuieşte că puţini sunt scriitorii contemporani capabili să egaleze clasa articolelor sale. Ca monograf ideal al oraşului condus cândva de Pache Protopopescu, dar şi de Băsescu, îi dă târcoale, îl amuşină, intră în el matutin spre a ieşi vesperal, îl simte chiar şi când este la Paris, rezonează fertil la acel palpit amoros al marilor locuri care-şi merită monograful artist, unul care nu se ia în seamă ca prozator: cel mai stenahorit oraş sud-estic, în bărăgănie, plin de oameni inteligenţi care, adesea, fac cele mai mari tâmpenii din ţara asta, dar care pot, la o adică, să fie competitivi oriunde în restul Europei. Un paradox, ce vreţi: ţine
