Intre Lolita si Doamna T. Aparent, o clona autohtona a Lolitei lui Nabokov, Virginica - fermecatorul roman de debut al lui Ovidiu Simion - reface, de fapt, legatura cu cateva romane romanesti interbelice, in care eroul incearca sa inteleaga (dar si sa posede) Femeia, "eternul feminin": Patul lui Procust, Rusoaica, Ciuleandra, Maitreyi etc. Nen, naratorul din Virginica, nu e un pervers cosmopolit, ca Humbert Humbert, ci un biet profesor bovaric dintr-un oras de provincie. Nici nu e, in ultima instanta, un pedofil: e fascinat de Virginica (fiica pubera a amantei sale) nu atat pentru "carnatia" ei proaspata, cat fiindca spera sa inteleaga si sa stapaneasca acea feminitate care-l "sedusese si abandonase", atat in adolescenta (Raluca Metea), cat si la tinerete (Monika Karin); Imoralitatea lui Nen (pe care acesta si-o reproseaza permanent) e data peste cap, surclasata de amoralitatea nonsalanta a Virginicai, care il "joaca" pe Nen cu abilitatea unei femei versate. Un roman despre singuratate, un roman despre fantasmele care ne stapanesc in noua lume, postmoderna, a computerului, internetului, telefonului mobil, un roman cu o scriitura de mare calitate, subtil si rafinat, un roman emotionant. Virginica este, de departe, cel mai reusit debut in proza din ultimii 10-15 ani. (Alexandru Musina)
Virginica
Si cu toate acestea, incepand chiar de a doua zi dupa "prima noastra noapte petrecuta ca iubiti "dupa groaznicul declic, am remarcat nefericit ca trupul ei nu-mi mai starnea acea emotie inocenta, contemplativa, pura, eterica, asa cum facea nu demult, ci doar niste sentimente amestecate - din pacate mult mai joase.
De pilda, nu-i puteam privi fundul, cand se vantura pe langa mine, fara sa nu mi-o imaginez, de fiecare data, asezata "ˆ quatre pattes" in mijlocul patului, privindu-ma peste umar, cu o mesa blond-cenusie curmata peste nas, cu narile fremata