Vreme de 18 ani, pe ecranele televizoarelor s-au perindat nu mai mult de douazeci, hai treizeci de moderatori, care au invartit intre ei (pe unii in aceeasi seara) cel mult o suta de invitati cvasi-permanenti. Unii chiar sunt/erau permanenti, prin formatul emisiunii. Vorbesc, fireste, despre talk-show-urile care, in aceste aproape doua decenii (se apropie cu pasi repezi termenul - care pare acum optimist - al lui Silviu Brucan, unul dintre fostii invitati permanenti), au contat cat de cat, ca audienta si ca impact.
Din aceasta mana de moderatori, de - vrand-nevrand - formatori de opinie, de intermediari intre noi si VIP-uri, intre lumea virtuala a micului ecran si lumea reala a politicii, economiei, problemelor sociale, s-au decantat cateva arhetipuri de-a dreptul psihanalizabile.
Unul este cel al moderatorului-anchetator, care sta sa sara in jugulara invitatului. Nu zambeste niciodata, cel mult ricaneaza, este - sau macar se straduieste sa para - bine documentat, stapan pe subiect, semi-ingropat in hartii doveditoare. Nu iubeste jocurile de cuvinte, mistocaria, frivolitatea, este un Robespierre cu microfon.
Al doilea arhetip este cel al moderatorului scarbit. Ar fi foarte greu de spus de ce apare, de ce se pune pe sine in situatia de a suporta aberatiile invitatilor si, in general, stupiditatea lumii in care traim. In mod vizibil, se sacrifica pentru noi - dar de ce? Caci evident nu meritam efortul lui. Doar a incercat de atatea ori sa ne explice cum stau lucrurile cu adevarat - si noi tot n-am inteles.
Al treilea portret-robot este cel al nihilistului. Totul e o porcarie, toti sunt hoti, nu exista gesturi frumoase, nu exista intentii onorabile, suntem in iad. E preferabil sa nu te gandesti ce frustrari personale sfasaietoare dau nastere acestei viziuni.
Fireste, mai sunt si alte profiluri de moderatori, dar nu atat de pregnante, dupa c
