Spuneam săptămâna trecută că sistemul de vot adoptat acum e mai bun decât cel pe liste pentru că face mai uşor controlul parlamentarilor de către cei care i-au ales. Dincolo de problemele legate de trasarea colegiilor şi modul de distribuţie a scaunelor parlamentare, am făcut totuşi marele pas: un parlamentar (şi doar unul, pentru fiecare cameră) va reprezenta un teritoriu anume delimitat. Nu insist aici asupra meritelor acestui sistem, am făcut-o altădată. Trebuie însă să fim conştienţi că orice sistem legal poate fi abuzat în practică. Şi cred că vom experimenta şi noi problema pe care americanii o denumesc foarte plastic „pork-barrel“. Termenul este pe cât de des utilizat în engleza americană, pe atât de greu de tradus. Luat direct, ar însemna un butoi unde oamenii de acum două secole ţineau carnea de porc sărată, pentru a fi consumată de-a lungul anului. În politica americană se foloseşte pentru a desemna practica prin care membrii Congresului îşi atrag fonduri de la guvern pentru circumscripţia lor, de obicei condiţionându-şi votul pe alte proiecte de legi importante. Cu alte cuvinte, senatorul X îi spune preşedintelui că votează bugetul dacă se vor introduce acolo fonduri pentru un pod, un stadion, o şosea sau alte asemenea în colegiul unde el a fost votat. La prima vedere nu sună foarte rău, dar în practică „pork barrel“ a devenit o adevărată plagă a politicii americane. Congresmanii cei mai influenţi atrag fonduri multe, distribuţia banilor pierde elementul raţional bazat pe nevoi, astfel încât apar fel de fel de cheltuieli aberante, cu unic scop de a duce bani de la Washington în diverse locuri. Un pod în Alaska, care urma să coste 390 de milioane de dolari, doar pentru a lega de continent o insulă cu 50 de oameni e un exemplu recent celebru. După unii, termenul „pork barrel“ se referă şi la o practică de pe vremea sclaviei negrilor, - stăpânul dădea un