Cine şi-a închipuit că votul uninominal va mai curăţa scena politică de veleitari şi de neaveniţi, are de ce să fie decepţionat încă de la depunerea candidaturilor.
Probabil că în nici unul dintre scrutinurile precedente listele nu au fost atât de împănate cu cântăreţi, actori, foşti sportivi sau personaje mondene ca acum. Modul de propunere a listelor de partid era unul standard: în cap se pune o „locomotivă” recunoscută şi eficientă. Pe locurile eligibile se plasau persoanele cărora trebuia să li se asigure viitorul, din varii motive - imunitate, contribuţii la fondurile electorale, diferite grade de rudenie. Spre coada listei, acolo unde se plasa graniţa nevăzută dintre predictibilităţi şi dorinţe, îşi mai găseau locul şi personaje pitoreşti, cu priză la public, care ar fi putut să încline balanţa mai mult decât sondajele. Şi cu asta-basta. La televizor şi prin ziare, campania se ducea în numele partidului, nu al candidaţilor - soluţie mult mai simplă şi mai eficientă. Pentru că votantul punea ştampila pe însemnele electorale ale partidului, nemainteresându-l cine era pe listă.
De data aceasta lucrurile se schimbă în mod radical. Alegerile legislative se desfăşoară în absenţa „locomotivelor”. În primul rând a celor prezidenţiale, al căror pufăit putea să mai scoată din amorţeală grosul pasagerilor nehotărâţi. Tot mai mult, legislativele devin un soi de prelungire a alegerilor locale, cu singura diferenţă că din urne nu ies primari, ci deputaţi şi senatori. Candidaţii, însă, nu fac altceva decât ceea ce au făcut şi aspiranţii la calitatea de primar: să promită. Să promită obiective de interes şi de anvergură locală, nu naţională. În mintea alegătorilor, ei devin un soi de mesageri ai nevoilor locale care-şi vor ocupa timpul în Parlament făcând lobby pentru nişte obiective fără relevanţă naţională. Un fel de „trimişi speciali” la centru.
În condiţ