Constructia unui pod peste Somes a rezolvat la Cluj o problema locala, dar a creat un obiect de o uratenie ce da frisoane. Noul sediu al pompierilor clujeni este o mostra de fusereala arhitectonica ce scrijeleste retina pe unul dintre bulevardele centrale ale orasului.
Sediile bancilor construite in ultimii ani par variantele mai spalate ale ghiseelor postale de altadata, la care s-au adaugat termopanele si granitogresul, iar hotelurile cu nume pompoase atarna pe pereti replici jalnice, made in China, ale unor tablouri celebre din muzeele lumii.
Am oferit exemplele de mai sus nu pentru ca acestea ar da culoarea locala reprezentativa - dimpotriva, sunt in evident contrast cu look-ul fin de siecle al orasului -, ci pentru a marca o situatie generalizata de la Bors la Vama Veche, prin lipsa unui personaj din schema de personal constituita la realizarea unui obiectiv arhitectonic: artistul.
Dincolo de functiile sale utile, orice noua constructie devine un intrus in peisaj daca intre coordonatele sale nu se numara si cantitatea de bun-gust & frumusete pe care spiritul care locuieste in noi o reclama. Artistii - o categorie cu a carei formare profesionala societatea cheltuieste cei mai multi bani - sunt ocultati atunci cand esenta vocatiei lor ar trebui pusa in opera pentru confortul si armonia vizuala a comunitatii. Mai mult, ei agonizeaza profesional, ajungand in fapt artisti de duminica si traind din expediente sau din slujba de profesor, iar atelierele si galeriile de arta ale breslei lor, Uniunea Artistilor Plastici, devin carciumi sau tripouri. Artistul - personajul pretuit din secolul lui Pericle si pana azi, coautor al capitalului de frumusete urbanistica ce hraneste turismul si PIB-ul statelor din lumea occidentala - a devenit la noi o entitate inutila, absenta din nomenclatorul national al profesiilor si a carui opera este mai nou prete
