Colegul nostru de an, Gheorghe Mincă, poreclit "englezul", acum este unul din cei mai de vază ziarişti ai Buzăului. A tipărit patru cărţi de poezie şi micro-eseuri. Are în pregătire o traducere completă a sonetelor lui Shakespeare, din care a mai publicat. Gh. Istrate, buzoian de origine, îi sugerează să dea poezii pentru România literară, şi chiar îi face o selecţie severă, cum şi spune, căci, lăsat singur, "englezul" nostru nu se va decide poate niciodată să hotărască pentru el însuşi. Asta se întâmpla la începutul verii, şi vara a fost cum a fost. Mai zilele trecute Gh. Istrate se interesează de soarta versurilor şi eu îi propun puţinul spaţiu al acestei pagini, fapt care îl mâhneşte profund, cum şi pe mine mă mâhneşte. Dar în altă parte, aglomeraţia fiind mare, ar fi de aşteptat mai mult. Frumuseţea poemelor, cuminţenia lor, îmi aminteşte cu destulă amărăciune de gustul copilăriei şi al tinereţii debutului nostru atât de bine primit în secolul trecut! Bineînţeles că nu poezia este aceea care, între timp a pierdut teren şi a ieşit în pagubă în confruntarea cu lumea sălbăticită, care are astăzi alte interese şi alte gusturi. Ci lumea care nu mai citeşte, teribilă, şi priveşte cu ironie în direcţia poeziei. îmi asum riscul de a mă grăbi în a da pe acest spaţiu câteva poeme ale lui Gheorghe Mincă, şi căruia i-am citit şi sonetele traduse de el, fiind îndreptăţit să spună într-un Argument că: "Un Shakespeare nou cheamă astfel după el un altul, fiecare ivit din efemerul repaus în caleidoscopica lume care, nemaifiind, este". (C. B.)
Gheorghe Mincă
Nu ştiu
Obloanele sunt trase pe stelele din mine;
E cineva afară pândindu-mă. Dar cine?
Aud cum îmi măsoară cu grijă anii duşi,
Alerg de la fereastră, mă-ntâmpină la uşi.
Mă-ntorc spre mine însumi, dar, în
întunecime,
Sunt stelele căzute şi nu
