De data asta nu l-am găsit într-un club de noapte distrându-se cu fetiţe vesele şi şampanie scumpă, ci în actele unei tranzacţii imobiliare de milioane de euro. Codin Maticiuc, zis şi Poponeţ, băiatul de bani gata, a ajuns să fie şi stăpân pe un parc din centrul Capitalei. 3.600 de metri pătraţi de spaţiu verde, cunoscut sub numele de Parcul Duca, au ajuns în posesia firmei familiei lui Poponeţ în 2005 şi de atunci a încercat prin toate mijloacele să-l distrugă, pe teren fiind proiectat un ansamblu rezidenţial. După ce a obţinut toate avizele de care avea nevoie, înclusiv autorizaţia de construcţie de la Primăria Sectorului 1, petrecăreţul a vândut parcul la sfârşitul anului trecut unei societăţi înfiinţate de doar o lună, primind în schimb nouă milioane de euro.
Acum, spaţiul verde este în pericol, peste 100 de copaci urmează să fie defrişaţi. Singurii care vor să salveze parcul sunt oamenii din zonă, ei dorind să-l adopte. Cea mai bună variantă ar fi exproprierea pentru cauză de utilitate publică, exact ca în cazul Bordei.
Parcul Duca, cunoscut şi sub numele de Parcul Inginerilor, a fost vândut de trei ori, printre cumpărători aflându-se şi Codin Maticiuc, zis şi Poponeţ, cel care a şi obţinut autorizaţia de construcţie de la Primăria Sectorului 1 pentru ridicarea unui ansamblu rezidenţial. Peste o sută de copaci urmează să fie defrişaţi. Singurii care vor să salveze parcul, adoptându-l, sunt oamenii din zonă. Cea mai bună variantă ar fi exproprierea pentru cauză de utilitate publică, exact ca în cazul Bordei.
3.600 de metri pătraţi de spaţiu verde. Pe scurt, un parc în apropierea Gării de Nord, care are o istorie desprinsă parcă dintr-o telenovelă. Terenul situat în spatele blocurilor de pe Bulevardul Duca şi Calea Griviţei a fost din 1959 amenajat drept parc de oamenii care stăteau în zonă. La un moment dat s-a