200 de opere de artă plastică şi decorativă, documente şi fotografii rare de la mai multe muzee si instituţii din România şi Franţa compun noua expoziţie de la Muzeul Naţional de Artă: „Napoleon al III-lea şi Principatele Române”. Organizată cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la naşterea lui Napoleon al III-lea şi a împlinirii în 2009 a 150 de ani de la Unirea Principatelor Romane, expozitia ilustrează legăturile dintre cele două state de la sfârsitul secolului al XVIII-lea până în 1881, anul proclamării Regatului Romaniei.
Vizitatorii pot vedea expuse Tratatul de la Paris, scrisori ale lui Alexandru Ioan Cuza către Napoleon al III-lea, în care domnitorul român îi cere împăratului francez sprijin pentru înfăptuirea Unirii Principatelor, precum şi alte documente sau hărţi care marchează momentele importante în procesul constituirii statului român. Un spaţiu deosebit a fost alocat artiştilor români care au fost influenţaţi de arta franceză: Theodor Aman, Nicolae Grigorescu şi Sava Henţia, iar tablourile româneşti alternează cu tablouri semnate de pictori francezi, precum Monet sau Sisley.
"Expoziţia este ambiţioasă, prin calitatea ei, dar şi ca proiect, acela de a retrasa epopeea creării statului român modern. Ea are o ambiţie educaţională şi, trebuie să recunoaştem, politică, în condiţiile intrării României în Uniunea Europeană şi preluării preşedinţiei UE de către Franţa", a spus ambasadorul Franţei la Bucureşti, Henri Paul. La MNAR expoziţia poate fi vizitată până la 1 februarie 2009, urmând a fi prezentată şi la Muzeul Naţional al Castelului din Compiègne, între 20 martie şi 29 iunie 2009. (R.B.)
200 de opere de artă plastică şi decorativă, documente şi fotografii rare de la mai multe muzee si instituţii din România şi Franţa compun noua expoziţie de la Muzeul Naţional de Artă: „Napoleon al III-lea şi Principatele Române”. Organizată cu