utorul Numărului de aur, deşi destul de puţin cunoscut în ţară, rămâne unul dintre scriitorii români publicaţi în străinătate chiar şi după moartea lor, ceea ce este desigur o performanţă demnă de admirat. Intrând cândva într-o librărie de pe Bulevardul Saint Michel din Paris, aşadar în plin centrul oraşului Luminilor, nu mică mi-a fost plăcuta surpriză de a găsi în raft una dintre cărţile lui de referinţă, desigur în limba franceză. Dealtfel toate cărţile sale au fost scrise şi publicate în limba lui Voltaire, ceea ce face ca poziţia lui Matila C.Ghyka (1881 - 1965)1 să fi fost poate oarecum dificilă, chiar şi într-o Europă mult mai cosmopolită decât cea de astăzi, cum a fost Europa de dinaintea Primului Război Mondial şi cea interbelică. Intrat în diplomaţia regatului român în 1910, după studii efectuate la Brest, Paris şi Bruxelles, aşadar în lumea francofonă, Matila Ghyka s-a căsătorit în 1918, la Londra, cu o tânără de familie foarte nobilă, irlandeză după tată, englezoaică după mamă. S-a aflat în numeroase posturi diplomatice, cariera culminându-i în vremea regelui Carol al II-lea, cu funcţiile de ministru plenipotenţiar la Stockholm, la începutul anilor '30 şi ulterior la Londra unde avea să înceteze din viaţă, la aproape un deceniu şi jumătate după un sejur de profesor invitat la câteva universităţi americane. Peripeţiile romaneşti ale vieţii sale sunt istorisite în amintirile sale, publicate mai întâi la Paris, apoi la Londra şi în sfârşit, în 2003 şi la Bucureşti. Ediţia lor românească, la aproape cinci decenii după apariţia lor iniţială în limba franceză, se bucură de o excelentă prefaţă semnată de scriitorul britanic Patrick Leigh Fermor (n.1915), care l-a cunoscut direct pe Matila Ghyka cu prilejul vacanţelor petrecute la conacul cantacuzin de la Băleni (în fostul jud.Covurlui, azi jud.Galaţi).

Deşi era o figură cu totul distonantă faţă de r