Înainte să ne lovească furia bagatelizării alegerilor şi a campaniei electorale, aproape toată presa audiovizuală s-a extaziat în faţa bogaţilor României, cu ocazia publicării topurilor celor 300-500 dintre cei mai prosperi concetăţeni ai noştri.

Anesteziată de avalanşa milioanelor şi miliardelor de euro, breasla jurnalistică a uitat să mai amintească şi de originile acestor averi fabuloase, televiziunile invitându- ne cu un zâmbet tâmp să admirăm succesul deţinătorilor lor. Or, nu exerciţii de admiraţie se cuvenea să facem cu prilejul publicării topurilor, ci analize temeinice ale constituirii averilor fabuloase în România, cu atât mai mult cu cât, de-a lungul anilor, presa - cu precădere cea scrisă - a publicat destule anchete privitoare la personajele care domină astăzi viaţa publică explicit şi mai ales implicit, de la Dinu Patriciu la Gigi Becali sau de la familia Voiculescu la Sorin Ovidiu Vîntu.

Rememorând ceea ce ziarele ne-au mai spus, dar au renunţat să mai repete, poate şi pentru că au constatat că efortul lor a fost zadarnic, vom observa din nou că toţi marii bogaţi ai ţării au început cu câte o afacere dubioasă - fie că era vorba de un schimb de terenuri, de un fond de investiţii sau de o privatizare. De încrengătura de interese şi personaje din politică, justiţie, servicii şi adesea lumea interlopă din spatele marilor averi nici nu merită să mai vorbim şi oricum este mai sănătos pentru noi să nu o facem. Feţele zâmbitoare din topuri sunt adesea doar un paravan pentru o caracatiţă. Iată de ce justiţia a fost inoperantă în toate cazurile, deşi a mimat interesul. Anchetele asupra oamenilor de top fie s-au închis pe ascuns după ce au trenat ani întregi, fie au avut drept rezultat rechizitorii care zac în instanţă în aşteptarea unui proces care nu mai începe sau, dacă totuşi începe, este tergiversat în aşteptarea termenului de prescri