Dora Mezdrea (cercetător la Muzeul Literaturii Române) este autoarea, între altele, a celui mai spectaculos demers biobibliografic din România postceauşistă: monografia Nae Ionescu. Sursa: Sorin Antonescu
Patru volume biografice, plus unul bibliografic, încorporând o muncă uriaşă în defrişarea presei interbelice, a memorialisticii ulterioare, a arhivelor brăilene (şi nu numai), dar şi a posterităţii fabulosului personaj care avea să marcheze definitiv personalitatea unor Mircea Eliade, Cioran, Mircea Vulcănescu, Noica, Mihail Sebastian, fraţii Acterian, D.C. Amzăr, Vasile Băncilă, Alice Botez şi mulţi alţii.
Nu se putea ca paşii neobositului istoric să nu se îndrepte şi către prăfuitele, chinuitele dosare cu miasmă de pucioasă ale CNSAS. Aşa au apărut primele două volume din seria „Nae Ionescu şi discipolii săi în arhivele Securităţii“ (Editura Mica Valahie), primul cuprinzând documentele urmăririi informative a Profesorului, celălalt dedicat puzderiei de informatori, ofiţeri, falşi prieteni şi direcţii conspirative din jurul lui Mircea Eliade, un om urmărit deopotrivă de Siguranţa carlistă, de poliţia liberală interbelică, de reţelele epocii Dej-Drăghici-Răutu, ca şi de securimea ceauşistă, a lui Doicaru, Pacepa, Pleşiţă et co.
Fără să fie prea viforos, dosarul lui Nae Ionescu (200 de documente emise în intervalul 1927-1953, deci inclusiv la 13 ani după moarte!) îi confirmă totuşi Dorei Mezdrea mai multe ipoteze susţinute în cercetările anterioare: întâlnirea cu C.Z. Codreanu din 21 decembrie 1937 (despre care până acuma ştiam doar din Jurnalul lui Eliade), absenţa oricărei contribuţii a profesorului la tratativele dintre legionari şi guvern dinspre finele anului 1939, sau informaţia lui Constantin Floru, dezminţind cu amară ironie luxurianta zvonistică a epocii, cum că faimosul Maybach al lui Nae Ionescu nu era nicidecum un „Mer
