"Ziarul de Iasi" va prezinta cazul cutremurator al familiei Simina. Nenorocirea prin care trec cele trei fete frumoase, curate si sirguincioase, alaturi de tatal lor, ilustreaza cel mai bine amara zicala ca o nenorocire nu vine niciodata singura. Daca puteti sa-i ajutati cu oricit de putin, nu ezitati: acesti oameni o merita din plin! Iulian Simina in magazia in care e tolerat, alaturi de fiica lui cea mica, Francesca, o eleva la adresa careia diriginta ei a avut numai cuvinte de lauda Acum opt ani, familia Simina era una ca oricare alta. Tatal, instalator la Termoficare, mama casnica, trei fete frumoase si un apartament cu doua camere in Alexandru. Cinci guri de hranit si un singur venit au atras dupa sine neplata la intretinere. Asa s-au adunat 50 de milioane de lei vechi. Mama s-a hotarit sa plece in Italia pentru a plati aceasta datorie si, drept urmare, a mai facut una: a imprumutat de la banca 30 de milioane de lei vechi. A plecat si, spre disperarea tuturor, dusa a fost. Iulian Simina, acum in virsta de 40 de ani, a ramas singur cu fetele si cu o datorie care s-a marit si pe care nu ar fi putut-o plati decit daca ar fi cistigat la Loto. Dar nu l-a gasit norocul, asa ca a fost dat in strada, dupa ce asociatia si banca au scos casa la licitatie. De atunci umbla din gazda in gazda, iar de doua saptamini, de cind au fost dati afara pentru ca datorau 500 de lei, cei trei nu mai au unde sa locuiasca. Stau flaminzi cu zilele. Disperata, mezina familiei, de 12 ani, o eleva sirguincioasa, curata, si infometata, a scris la "Ziarul de Iasi" povestea nenorocirii lor. Tatal ne-a spus ca nu cere mila, si nu isi doreste decit sa iasa din iarna avind un acoperis deasupra capului. Pentru asta ii trebuie macar un ajutor de 1.500 lei: plata chiriei pentru urmatoarele trei luni. "Nu am facut insulina ieri pentru ca nu am mincat de mult" "Dar pe unde nu am stat cu fetele dupa ce a