Traian Băsescu şi preşedintele Ungariei, Solyom Laszlo, s-au întâlnit joi seara, la Miercurea-Ciuc, cu ocazia manifestărilor prilejuite de împlinirea a 52 de ani de la Revoluţia pentru libertatea maghiarilor împotriva comunismului sovietic. Ceea ce s-a vrut a fi o comemorare a martirilor Revoluţiei maghiare din 1956 s-a transformat într-o manifestare în care, de la primarul Ciucului, Robert Raduly, preşedintele Ungariei, Solyom Laszlo, până la, cu „onor”, preşedintele României Traian Băsescu, s-a proslăvit ideea autonomiei zonelor cu locuitori maghiari majoritari..
Revizionism şi autonomie la cel mai înalt nivel
Prin alocuţiunea rostită, preşedintele Ungariei, Solyom Laszlo, a repus pe tapet revizionismul maghiar şi ideea de autonomie a aşa zisului Ţinut Secuiesc. Declaraţii de tipul „Eu iubesc întraga patrie de odinioară ce a fost comună cândva (…) sau Ţinutul Secuiesc, ca şi regiunile locuite de meghiari din alte ţări, este protejat de către dreptul internaţional de schimbarea componenţei etnice, dar acest lucru nu este de ajuns. Este nevoie şi de putere economică, politică şi culturală”, nu fac altceva decât să alimenteze cu ură relaţia româno-magiară din zonă.
Românii din Harghita sunt umiliţi din nou, de acestă dată chiar sub înaltul patronaj al lui Băsescu. Băsescu a demonstrat joi seară că este în stare de orice pentru a fi ovaţionat, că interesul lui este înaintea celui naţional. Băsescu a trecut meteoric peste afirmaţiile preşedintelui Ungariei cum că în Ţinutul Secuiesc este nevoie de putere economică, politică şi culturală a maghiarilor de aici.
Băsescu de acord cu autonomia
Noi românii am fi aşteptat ca Băsescu să taxeze această denumire de Ţinut Secuiesc, care după cunoştinţele noastre nu există ca unitate terirorial-administrativă. Cum la fel am fi dorit măcar s