Nivelul dobânzilor pe piaţa interbancară a coborât ieri la jumătatea celor din ziua precedentă. După avertizările dure venite din partea băncii centrale, dobânzile de referinţă aplicabile creditelor în lei au revenit la normal. Trei bănci româneşti au fost acuzate de oficialii BNR, fără a fi nominalizate însă, că au menţinut în mod deliberat dobânzi ridicate pe piaţa interbancară. Reacţiile nu au întârziat să apară: indicele de referinţă ROBOR, aplicabil creditelor în lei cu dobândă variabilă, s-a înjumătăţit, ieri, de la 57% până la 27,81%.
Situaţie fără precedent
Ce s-ar fi întâmplat, însă, dacă banca centrală nu ar fi intervenit? Concret, un nivel ridicat al dobânzilor la care se împrumută în lei băncile pe piaţa monetară interbancară se reflectă în creşterea costurilor la creditele în monedă naţională cu dobândă variabilă.
Dobânzile-record de 500% practicate în ultimele zile între bănci au bulversat, practic, întregul sistem, iar o parte dintre bănci s-au grăbit să ia măsuri fie prin îngheţarea dobânzilor, fie prin majorarea lor. După nesiguranţa împrumuturilor în euro şi valute exotice, venise rândul monedei naţionale să-şi piardă din atractivitate? Acesta este al doilea eveniment ca amploare care a marcat piaţa bancară românească în ultima săptămână. Guvernatorul Mugur Isărescu a ieşit la rampă de două ori în mai puţin de şapte zile.
După contracararea atacului asupra leului venit din partea unor bănci din străinătate, miercuri, guvernatorul a avertizat asupra comportamentului anormal adoptat de trei instituţii din sistemul românesc de această dată. „Cele trei bănci compromit o piaţă şi un sistem, inducând ideea unei crize de lichiditate“, a atras atenţia Isărescu.
Băncile: NO COMMENT
Reprezentanţii băncii centrale au precizat nivelul dobânzilor afişate, miercuri, la ora 11