Thriller & Mistery la Humanitas: “Pleacă repede şi întoarce-te târziu” Scriitor francez, Fred Vargas, şi-a văzut operele traduse în aproape 40 de limbi. Acum debutează şi pe piaţa românească unde vine în colecţia Thriler & Mistery a Editurii Humanitas Fiction. “Pleacă repede şi întoarce-te târziu” – cap de afiş al unei serii care totalizează vânzări de peste 5 milioane de exemplare doar în Franţa, roman premiat cu Prix des libraires, Grand prix des lectrices de Elle, Prix du meilleur polar francophone şi Deutscher Krimipreis – este primul titlu tradus în româneşte al celui mai bine vândut autor de romane poliţiste din Franţa. “Penumbră, tensiune, excentricitate. Romanul lui Vargas propune o explorare uimitoare a feţei întunecate a Parisului”, scrie The Guardian.
SUBIECT. A fost desenat cu grijă, noaptea, pe treisprezece uşi ale unor apartamente din arondismentul 18: un 4 inversat, însoţit de literele CLT. Comisarul Adamsberg fotografiază acest simbol enigmatic, dar nu ştie ce să creadă: un simplu grafitti sau o ameninţare? La celălalt capăt al oraşului, un marinar breton reconvertit în crainic local găseşte în cutia lui mesaje ciudate care prevestesc epidemii şi haos. Curând apare dovada că Europa nu s-a schimbat prea mult în ultimii 700 de ani, iar europenii aproape deloc...
Semnale editoriale
CEA CARE ALINĂ: EDITURA POLIROM.
Cel mai recent roman al Annei Gavalda pune sub semnul întrebării existenţa solicitantă şi extenuantă a omului contemporan, îngropat sub sarcini de serviciu şi invită cititorul să redescopere frumuseţea vieţii şi gustul libertăţii. Zguduit de vestea morţii unei prietene dragi, a cărei prezenţă magică i-a incitat anii copilăriei şi adolescenţei, Charles Balanda, un arhitect parizian în vârstă de 47 de ani, îşi rememorează trecutul şi îşi dă seama că existenţa lui se reduce doar la nesfârşite ore de muncă, licitaţii,