Steaua nu şi-a numit ieri noul antrenor. Dorinel Munteanu rămâne favorit să preia postul rămas liber după plecarea lui Marius Lăcătuş. Sursa: Mediafax
Gigi Becali a „scormonit“ ieri toată ziua după un antrenor pentru Steaua şi, după ce a petrecut câteva ore în compania lui Cosmin Olăroiu şi a aruncat pe piaţă numele lui Basarab Panduru, aseară a anunţat că „95 la sută“ Dorinel Munteanu va conduce echipa. „Numirea“ lui Munti a fost anunţată pe blogul latifundiarului, însă ea n-a avut, practic, loc, prezentarea oficială şi semnarea actelor fiind aşteptate să se petreacă în cursul zilei de astăzi.
Primul avertisment pentru „Munti“
De la Cluj, fostul internaţional a transmis un mesaj clar: „Nu vreau să fiu sluga ta, Becali!“. „Munti“ nici n-a fost instalat şi a primit deja un prim avertisment: „Dacă nu duce echipa în Ligă sezonul viitor, poate să plece! Dacă echipa va merge bine, nu mă voi băga peste antrenor. Dacă însă vor fi probleme, mă voi implica total“. În lumea fotbalului se spune însă că Gigi Becali îşi caută, de fapt, un „secund“, fiindcă el decide, de fapt, tactica şi schimbările la echipă.
Mircea Rădulescu, preşedintele Şcolii de Antrenori din cadrul FRF, l-a invitat pe Becali să se înscrie la cursurile Pro, pentru licenţa de antrenor! „Dacă vrea, eu îl aştept să dea examen. Am înţeles că are Bacalaureatul, deci poate fi acceptat la cursurile Pro“, l-a ironizat „Riciu“ pe „devoratorul de antrenori din Ghencea“. Finanţatorul „roş-albaştrilor“ a recunoscut miercuri seară că el caută un „preş“, un antrenor care să-i execute ordinele.
„Oli s-ar arunca în faţa avionului pentru mine“
Aseară, latifundiarul a mers la stadion, unde a stat de vorbă cu jucătorii. Când a plecat, Gigi a dat nas în nas cu Lăcătuş, care a venit să-şi ia lucrurile rămase în birou. Tot aseară, Gigi Becali s-a întâlnit