Adrian se întâlneşte iarăşi cu americanul, ca să afle datele călătoriei. Este aproape sigur că o vom face. Bursa e bună, perspectiva frumoasă, numai că, o recunoaşte şi el, ne va fi dor de copiii noştri mici. Eu nici nu mă văd capabilă de un astfel de pas...
19 noiembrie, 1969
îl las pe Andrei la bunici, în Drumul găzarului, şi plec cu Ioana la Mogoşoaia. Lunga toamnă dă semne de final. Am pregătit tone de rufe curate pentru băiat, să muncească bunica mai puţin, măcar în primele zile. Lângă străvechile mele rochii, rufe curate pentru fătucă. în trei rânduri de bagaje, de toate pentru toţi, la destinaţiile lor...
La Mogoşoaia aerul e tare şi e o linişte că se aude "aviionul!" în cer şi pufnetul trenului de noapte. Luna trece de la un nor la altul nealterată de gaze şi praf. Parcul, sălbăticit după vara fierbinte. Lacul colcăie uleios. Stuful dă foşnet din nimic. Arborii ca de scrum. La prima bătaie de vânt se vor spulbera...
Pensionarii Mogoşoaiei ies cu barca la peşte în zori, cu tot ritualul, dar nu prind nimic. Le rămâne visul, şi petrecerea cu poveştile de după. E destul de răcoare şi li se schimbă dispoziţia. Intră în sala de mese la micul dejun când noi ieşim să ne jucăm cu mingea. Facem o tură completă, până la poartă şi îndărăt. Speriem nişte găini şi nişte cocoşi superbi, de prăsilă, care coexistă paşnic. Fiecare cocoş cu perechile din rasa lui. Nu se bat între ei, nu încalcă regulile. Singura lor competiţie are loc la soroacele cântatului, şi o fac din răsputeri. Atunci sunt de văzut piepţii bombaţi, scuturături din aripi şi coarde vocale cocoşeşti aduse la incandescenţă...
Citesc Bobinocarii Gabrielei Melinescu...
Am o promisiune de angajare, cam în două săptămâni. îmi controlez figura în oglindă. Palidă, cu semne ale dezamăgirii pe chip. Mâhnirea adunată în timp cred că nu se va mai topi în nim
