Pentru cititorii nostri - evrei, romani sau de alte nationalitati - care s-ar putea trezi socati de acest titlu, voi da - iata - o explicatie.

Una cat se poate de tandra:

In copilaria mea, timp de aur, peste care regina a fost mama mea, in curtea si in casa noastra domneau nu doar ea si membrii familiei sale - adica tata, fratele meu si cu mine -, ci si o multime de animale. Un timp indelungat, l-am avut pe Rudy (de la Rudyard Kipling, unul dintre autorii favoriti ai mamei mele), un caine mare, alb, semanand a lup polar, si pe Pepi, un motan alb-negru, nespus de afectuos, dar si nespus de... umblaret. Asa incat pe langa ei se aciuisera prin curte si primprejurul casei, nenumarate pisici si motani fara stapani (ori cu stapani care nu prea aveau grija de bietele fiinte, vesnic infometate). Printre ele, cel mai drag ne-a fost Jidanu'. Nastrusnica de mama mea il botezase asa, pentru ca motanul asta avea o blana deosebit de frumoasa, ruginie, cu un "model" tip "tigrat", care incepea din varful capului, se continua printre urechile mici si ascutite si continua pe toata spinarea lui vanjoasa, pana hat, in varful cozii. Mama il botezase asa si de dragul prietenilor nostri, cateva familii de evrei care populau in acel timp zona strazii Parfumului, familia doctorului Silberstein, care avea inca de pe-atunci un automobil Ford, lucios si negru ca un carabus, cu care alerga pe la pacienti, familia prietenei mele, roscata Tot, nepoata bancherului Dimonte de la Iasi, doamna Nerlinger si superba ei fiica, Tisa, pe care eu le iubeam in mod deosebit. Tisa era vanzatoare la o parfumerie de lux. Subtire, eleganta, mereu parfumata, era bruneta cu par lung si purta pantofi cu toc inalt, din piele de sarpe. Rosii! I-am pastrat o calda amintire, stiind ca, la randul ei, m-a iubit foarte tare. Din toate astea rezulta, asadar, ca apelativul Jidanul nu contine nici o umbra nea