A mai trecut o vara, a mai venit o toamna...
Se simte deja in aer parfum de frunze uscate, dulci si acre miresme de camari imbelsugate, adieri tomnatice de vanticel racoros. Au sa plece randunelele spre alte tari, spre alte zari... au sa vina iarasi ploi nesfarsite, cu reumatice dureri, cu melancolice depresii. Au sa ne stea deasupra capetelor continente de nori si are sa ne fie gri orizontul si poate sufletul. Si oare cati dintre noi vor putea fugi din calea toamnei... asa ca randunelele, asa ca si cocorii!
De ceva ani, mie, toamna imi aduce intotdeauna clipe de bilant, de numarat, de adunat, de chibzuit. Poate ca e firesc sa fie asa, poate ca e doar o ramasita din ancestralele instincte umane, pierdute de atatea mii si mii de ani, nevoia aceasta a mea de introspectie in camara sufletului, in contabiliceasca randuire de simtaminte si trairi. Imi adun in suflet bob cu bob, roadele unei veri intregi, umplandu-mi cu belsug de soare si lumina varatica, rafturile colbaite ale inimii, imi strang cu nadejde provizii pentru iarna lunga, rece si cruda, ce va sa vina. Stau si ma intreb retoric, insa, asa cum furnicuta din balada il intreba pe greierele cel boem: "Asta vara ce-ai facut? Cri, cri, cri, toamna gri".
Ce-am facut eu toata vara? Pai... cum sa va spun, am adunat in suflet comori nepretuite, gasite si regasite prin carti dragi inimii mele, mi-am vrafuit in mine gramada de azime nedospite, ce au sa-mi sature foamea inimii in miez de iarna viforoasa, mi-am randuit ulcioare cu ambrozie pentru setea dinlauntrul meu. Am sorbit cu nesat aer de paduri racoroase, de fanete proaspat cosite, parfum de sanziene, busuioc, tei si salcam in floare. Mi-am lasat pupilele umplute de lumina unui soare adevarat, la apogeu, am strans in amintire si in minte crochiuri de imagini minunate, cu zambetele puilor mei de om, fericiti in vacanta lor mare (altadata a mea!)
