„Orfeu şi Euridice“, un spectacol despre iubirea care înfruntă infernul, se cântă astă seară, cu orchestră şi cor, la Sala „Toma Caragiu“. Sursa: Sorin Antonescu
1 /.
„Fericirea este o floare rară, ea vine şi trece ca norul fugar de primăvară“, se spune în opera barocă „Orfeu şi Euridice“, semnată de Christoph Wilibald Glück. Povestea cutremurătoare a lui Orfeu care merge până în infern pentru a-şi aduce înapoi iubita, pe Euridice, temă a lui Ovidiu cât şi a lui Vergiliu, este reluată de regizorul Alexandru Darie şi de compozitorul Adrian Enescu într-o versiune nouă, cântată în totalitate, cu orchestă, solişti, cor, dirijor şi mulţi actori.
„E cel mai dens spectacol, cel mai greu spectacol din câte am făcut, dar îl consider cel mai frumos dintre toate. Se poate măsura după tot sângele şi efortul tinerilor solişti, al actorilor, al tehnicienilor“, spune regizorul Alexandru Darie, care aseară, la repetiţia generală cu public, de la Sala „Toma Caragiu“ a Teatrului Bulandra, s-a confruntat cu probleme tehnice la lumini.
Tunel al timpului
Pe scenă sunt 64 de oameni, care întruchipează sute de personaje, pe tărâmuri diferite, în paradis, infern şi pământ, într-un tunel al timpului. Sunt mari actori care nu rostesc o vorbă, jucând un teatru nonverbal, începând cu Dana Dogaru şi terminând cu Claudiu Stănescu. „Orfeu şi Euridice“ este al doilea spectacol din proiectul „Bulandra per musica“, după „Elisaveta Bam“ (2006), dar spre deosebire de acesta, unde actorii cântau, acum, cei care cântă sunt solişti ai studioului experimental de operă şi balet „Ludovic Spiess“, de la Opera Naţională Bucureş ti. Orchestra Metropolitană de Cameră Bucureşti este dirijată de Tiberiu Soare.
Într-un decor creat de Octavian Neculai, într-o atmosferă stranie cu proiecţii video semnate de Daniel Gontz, Alexandru Darie a creat două