Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cercetare pentru siguranţa alimentară

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 25 octombrie 2008 ·

Platforma românească “Food for life” (hrană pentru viaţă) a fost lansată vineri, 24 octombrie, la Bucureşti şi are drept scop facilitarea adaptării industriei alimentare la necesităţile şi standardele pieţei europene. În urma implementării Platformei “Food for Life”, românii vor mânca mai bine şi mai sănătos

Jurnalul foto

Principala problemă cu care se identifică sectorul de procesare a alimentelor din România este volumul redus de fabricare a unor alimente de bază şi dependenţa de importuri, au declarat iniţiatorul acestui proiect, Institutul de Bioresurse Alimentare. Conform raportului prezentat, cel mai bine reprezentat subdomeniu al industriei alimentare româneşti este cel al fabricării pâinii şi a produselor de patiserie, urmat de cel al fabricării produselor din carne. Totuşi şi acestea au nevoie urgentă de modernizare, de retehnologizare şi de implementarea măsurilor de igienă şi siguranţă alimentară, dar şi de asistenţă tehnică şi de control.

ROLUL PLATFORMEI

Scopul Platformei, care s-a lansat la nivel european încă din 2005, este de a aşeza faţă în faţă instituţiile de cercetare, patronatele, companiile din industrie, autorităţile din domeniu, asociaţiile de protecţie a consumatorilor, pentru a dezbate şi a dezvolta programe de cercetare şi inovare, precum şi de a valorifica rezultatele acestora. În vederea realizării acestui scop trebuie scoase pe piaţă produse alimentare sigure, cu principii nutritive şi funcţionale, în concordanţă cu nevoile şi cerinţele consumatorilor în care aceştia să aibă deplină încredere.

Aceste cercetări vor dezvolta procese şi tehnologii care să acopere întreg lanţul alimentar şi de a răspunde cerinţelor specifice tot mai exigente ale consumatorilor, prin soluţii şi concepte ştiinţifice conforme unei agriculturi durabile şi asigurării securităţii şi siguranţei alimentare. Iniţiatorii platfor

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MApN despre proiectul de dezvoltare a Portului Militar Constanța

Ziua Constanta acum 59 minute
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin-Mihai Grindeanu, au participat marți, 4 martie, la sediul Administrației Porturilor Maritime Constanța, la o activitate de prezentare a unui nou proie

Rusia- „Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este cea mai bună contribuție pentru obținerea păcii ”

Ziua Constanta acum 2 ore
Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este 'cea mai bună contribuție' pentru obținerea păcii în Ucraina, a salutat marți Kremlinul anunțul făcut anterior de responsabili de la Casa Albă, la câteva zile după disputa aprinsă între Donald

Marcel Ciolacu – „Europa trebuie să fie pregătită să îşi menţină securitatea şi apărarea”

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu salută, în numele României, planul ”ReArm Europe”, anunțat de către președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Ciolacu arată faptul că acest plan, în valoare de 800 de miliarde de euro, este unul foarte bun și fap

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Sorin Grindeanu: Constanţa trebuie să devină principalul hub logistic în reconstrucţia Ucrainei. Nu am de gând să ratez această oportunitate

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, marţi în timpul unei vizite făcute în Portul Constanţa, că în perioada următoare vor fi semnate proiecte pentru investiţii de aproape jumătate de miliard de euro. ”Constanţa trebuie să devină pr

Cine este magistratul care l-ar fi favorizat pe Călin Georgescu. Declarațiile procurorului general Alex Florența

Ziare.com acum 18 minute
Procurorul general al României, Alex Florenţa, a declarat, marţi, 4 martie, că nu poate spune cine este magistratul care l-ar fi favorizat pe Călin Georgescu, inculpat pentru şase infracţiuni grave, inclusiv împotriva ordinii constituţionale, preciz

Ucraina este pregătită „în orice moment” să semneze Acordul Mineralelor cu SUA, dar nu va face concesii teritoriale, anunţă premierul de la Kiev

Ziare.com acum 18 minute
Ucraina este absolut hotărâtă să-şi continue cooperarea cu Statele Unite, anunţă marţi, 4 martie, premierul ucrainean Denîs Şmîhal, după ce Casa Albă a anunţat suspendarea ajutorului militar american, crucial armatei ucrainene şi Kievului în războiu

Cine este blonda de la care Horațiu Potra a primit teancuri de bani în Dubai

Adevarul acum 32 minute
Horațiu Potra, șeful mercenarilor români, a fost surprins, în Dubai, atunci când primea bani de la Anait Martirosyan, o rusoaică care se prezintă drept agent imobiliar în orașul din Emiratele Arabe Unite.

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Cum va fi vremea în martie 2025. Estimările meteo de la ANM

Libertatea acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat cum va fi vremea în luna martie a anului 2025. Conform estimărilor meteo, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit.

Vremea

București
acum

11°
mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

10°
mar.

1°/11°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

0°/11°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

13°
mar.

2°/13°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°