EVZ vă propune un tur neconvenţional al Capitalei: povestea unei nopţi petrecute din taxi în taxi. Sursa: Octavian Cocoloş
Am mers cu multe din taxiurile Bucureştiului într-o noapte de octombrie. Văzută de aproape, lumea maşinilor galbene e mică şi are reguli clare: înăuntru miroase a vanilie, chiar dacă banchetele sunt slinoase, oglinzile sunt fixate cât să suprindă ochii pasagerului, iar pe undeva, la îndemână, stă o bâtă. Nu se ştie niciodată... Mereu pierduţi în trafic, taximetriştii nu simt cutremurele. Simt însă cum e adevărat România pe care o trăim. România de azi pe mâine.
Un scenariu EVZ, după o idee de Scorsese
Bucurestiul nu are nimic din măreţia înfricoşătoare a New York-ului. Nu poţi să nu te gândeşti la asta, privind pe geam, în fuga unui taxi, la străzile dezolante. Martin Scorsese a spus-o înaintea tuturor, în «Taxi Driver». Povestea unui şofer care se trezeşte într-o existenţă lipsită de sens, complet alienat în mijlocul celui mai mare monstru urban din America.
«Oraşul care nu doarme niciodată», spune mândru despre sine şi Bucureştiul, în toate broşurile turistice. Iar oamenii din maşinile galbene sunt, parcă, brancardierii constiincioşi care cară trupurile letargice dintr-un colţ în celălalt, resuscitându-le cu poveşti, sfaturi şi regrete. Robert de Niro nu stă încă la volanul maşinilor galbene autohtone. Îi veţi găsi acolo pe nea Sandu, bătrânul pensionar, care face taximetrie pentru a-şi plăti întreţinerea, pe Costel, « italianul » repatriat pentru că mişcarea emo îi ameninţă adolescenţa copilului, sau pe Marcel, sosia lui Vali Vijelie, ceva mai nepriceput decât manelistul la inginerii financiare, dar cu soluţii certe pentru rezolvarea crizei mondiale actuale. Am lăsat în urmă toate cartierele: din Tei am fost în Unirii, din Unirii în Dristor, din Dristor în Brâncoveanu, şi mai departe.
@N
