Tudor Octavian a început în 2003 un demers menit să-i reinventeze pe artiştii plastici români peste ale căror nume s-a aşternut colbul uitării. Din ciclul "Pictori români uitaţi", scriitorul a scos pe piaţă până acum trei volume, cel mai recent fiindu-i dedicat unei pictoriţe a casei regale.

După apariţia cărţii "Pictori români uitaţi", care a avut o soartă foarte bună şi s-a vândut în mai multe mii de exemplare, au început să vină spre Tudor Octavian informaţii stimulatoare care-i confirmau un lucru: existau numeroase cazuri radicale de rejecţii ale unor artişti români. Unii au fost parţial recuperaţi, unii s-au mai păstrat ca un ecou, dar alţii s-au dus definitiv într-un con de umbră din cauza unor circumstanţe speciale.

Spre exemplu, Ottilia Michail Oteteleşanu (care a murit în 1974, la vârsta de 89 de ani) prezenta ca biografie de artist trei elemente profund vulnerabile. "Provenea dintr-o familie foarte bună, înstărită. Tatăl ei era coleg şi prieten cu Grigorescu, marele pictor recomandând-o, de altfel, la Curtea Regală. Soţul Ottiliei, la rândul lui, provenea dintr-o familie boierească, pe cât de avută, pe atât de prestigioasă, de pe la 1400 şi ceva." Ottilia a devenit, de foarte tânără, o protejată a Casei Regale. "În general, artiştii români erau foarte distanţi faţă de cei apropiaţi Curţii Regale.

Şi asta pentru că întotdeauna cultura românească a avut o parte de stânga: «Sărac şi cinstit, sărac şi demn». Intelectualii români nu i-au iubit pe intelectualii bogaţi, pictorimea română având un sentiment de frustrare faţă de cei care primeau din start mai multe şanse." Al doilea fapt care a scos-o pe O.M. Oteteleşanu din graţiile colegilor de breaslă era şi statutul ei aparte. Era cultă. De mică studiase pianul, terminase Conservatorul, a făcut Belle Arte atât la Bucureşti, cât şi la Paris şi Berlin, cu o bursă regal