Oamenii încep să mintă de la vârsta de trei ani. De ce fac ei asta şi până la ce punct putem merge cu minciuna?

Potrivit unui studiu american, oamenii spun în medie două minciuni pe zi. În particular se apelează la minciună, mai ales atunci când vine vorba despre oferirea de răspunsuri la chestionare. Obiectivul este acela de a oferi o mai bună imagine de sine şi de a ne face apreciaţi de cei din jur. Este vorba despre ceea ce în psihologie se numeşte „deziderabilitate socială“. Este inutil să negăm, oricare dintre noi minte din când în când. Minciuna este necesară atât în viaţa socială, cât şi în relaţiile personale. Acest lucru nu înseamnă însă obligatoriu că suntem manipulatori diabolici. Important este să rămânem conştienţi de faptul că minciuna nu este o acţiune morală. Iată ceea ce distinge mincinosul ocazional de cel cronic, care minte cu naturaleţe, fără a-şi face probleme sau mustrări de conştiinţă. În acelaşi timp, suntem continuu constrânşi să ne confruntăm cu minciunile celor din jurul nostru, de multe ori fără să ne dăm seama. Adesea evităm să aflăm mai multe lucruri, deoarece ne temem de adevărul pe care acestea le-ar putea ascunde.

Micile minciuni

Cea mai mare parte dintre minciunile care fac parte din viaţa cotidiană sunt acte instinctive. Minciuna face parte din convenţiile sociale, care lasă loc aşa-numitelor minciuni altruiste. Nu din cauză că nu suntem oneşti nu spunem adevărul, ci doar pentru a-i proteja pe alţii. De cele mai multe ori se întâmplă să spunem ceea ce aceştia sunt pregătiţi să audă. Potrivit unor psihologi, acesta este unul dintre semnele unei bune comunicări. Pe de altă parte, alţi specialişti, precum psihoterapeutul american Brad Blanton, afirmă contrariul. El crede că nu ar trebui să ne gândim la alţii şi să avem mereu curajul de a spune ceea ce ne trece prin cap, fără să ne autocenzurăm. Obiecti