Cum era rândul meu să fac pe santinela în faţa televizorului, mi-am luat poziţia de critic, cu o mână sub bărbie şi alta pe telecomandă, şi m-am apucat să vânez penibilităţi.
Prima oprire, Primate…Ve. Aici, din criză de idei şi, probabil, una şi mai acută de raiting, „băieţii“ au început să redea seria „Copiii spun lucruri trăsnite“, pe când Ianţu era mai tânăr, dar tot cu părul alb. Câţiva copilaşi de „grădi“ „scuipă“ secretele de acasă sau îşi expun talentele deosebite. De exemplu, un puştiulică îi ameninţă serios postul lui Virgil Ianţu de la „Vrei să fii miliardar“. Emisiunea asta îmi stârneşte nostalgii şi de aceea mă grăbesc să schimb postul, dar nu înainte să te întreb: Virgile, laşi tu frumuseţe de emisiune şi ajungi a şaptea spiţă de la bicicletă la Megastar?Nu merg prea departe şi fac un popas la cea mai carbogazoasă televiziune, cum îi zic unii. Aici se desfăşoară o emisiune al cărui nume nu mă chinuiesc să-l aflu, dar care miroase a profunzime culturală. Drept exemplu, prezentatorul, un băiat respectabil cu strungăreaţă şi cămaşă „cu boltă“, îl cheamă pe Ninel, un „aplaudac“ din public. Acesta este pus să dea mâncare calului cu mânere. Mă chinuiesc să cred că e doar o excepţie, dar o tanti îi dă chiar bomboane calului, pentru că ştie ea că mănâncă zahăr. Nu scăpăm totuşi de domnul Ninel, care ne demonstrează cum ia el calul la trap şi „Brrr… diii, bă, prin studio!“. Înţeleg de unde vă luaţi voi, ăştia de la Naţional TV, oamenii de umplutură din public, aveţi ofertă specială făcută de Bălăceanca. Teoria îmi este demontată, pentru că imediat apare Vali Vijelie în studio. Abia atunci schimb liniştit programul, zicând „Ah, doar nişte cocalari!“.Cum nostalgia mă cheamă înapoi, mă întorc la Prima, unde prestează Mondenii. La rând pe lista de ironii e Nichita „Cichita“, care a ţinut un regim disociat cu „ceafă dă porc“ doar până în ora 2.00, pentru ca